“Aisbergul nostru se topeste! “
Pentru cei care nu sunt familiarizati cu John Kotter, facem o recapitulare. Incepand cu 1996, acesta a inceput sa scrie carti de management ce privesc schimbarile dintr-o organizatie. Prima dintre ele poarta numele de "Leading Change" si, in scurt timp de la publicare, a devenit cea mai bine vanduta pe segmentul ei.
De atunci, Kotter este perceput ca un specialist in domeniu, foarte priceput cand vine vorba de a-si ambala mesajul intr-o forma cat mai atractiva pentru publicul sau.
Cea mai recenta aparitie – "Aisbergul nostru se topeste" – este scrisa in colaborare cu Holger Rathgeber. La noi in tara, titlul este lansat de editura Publica. De aceasta data, Kotter si Rathgeber au creat o parabola in jurul organizatiei si membrilor ei, comparand-o cu o comunitate de pinguini care traiesc pe un aisberg aflat in proces de topire. Ideile creative sunt cele care salveaza dintr-o situatie de criza, spun autorii. Ei au conceput un plan format din opt etape pe care il recomanda in astfel de momente.