Festivalul RO-Wine a adus împreună peste 3.500 de iubitori ai vinului de calitate
Vinul, așadar, a legat frumoase și strânse prietenii, timp de două zile, pe 19 și pe 20 mai, la Fratelli Studios, și i-a adus aproape pe iubitorii vinului de calitate, specialiștii în domeniu, proprietarii de crame, reprezentanții HoReCa și invitații speciali care, împreună, au descoperit excelența unora dintre cele mai bune vinuri românești și internaționale.
Peste 350 de vinuri super-premium au fost oferite înspre degustare! O selecție inedită de vinuri românești, dar și din Noua Zeelandă, China, Argentina, Statele Unite ale Americii, Italia, Franța, Portugalia, Republica Moldova sau vinurile exclusiviste din zona VIP, precum selecția de Champagne, vinurile selectate de Helmuth Koecher, „The Wine Hunter” și fondator al Merano Wine Festival, vinurile lui Bruno Vespa și vinurile extreme, toate au fascinat vizitatorii prin ineditul și unicitatea lor. Printre cele mai scumpe vinuri la ediția de anul acesta se numără un Chardonnay din Franța, al cărui preț de pornire este de 200 de euro. Dintre vinurile românești, povestea celui în care s-au reunit, în premieră, Feteasca Albă, Neagră și Regală, a fascinat vizitatorii.
A treia ediție a RO-Wine a atras, în cele două zile ale festivalului, numeroși invitați speciali și persoane publice, care și-au dorit să ia parte la degustări și să cunoască îndeaproape vinuri rafinate, atent selecționate, unele dintre ele extrem de rare, în ediții limitate. Printre ei s-au aflat Nicolae al României și Alina-Maria a României, Dan Bittman, Andi Moisescu, Adrian Despot, Răzvan Exarhu, Ilie Năstase, Lili Sandu și Silviu Țolu, Cezar Ouatu, Ciprian Marica, Ioan Andone, Marius Florea Vizante, Zoli Toth, Gabriel Liiceanu, Cătălin Striblea, Ștefan Lungu sau Cosmin Tudoran. Nicolai Tand a fost și el prezent la RO-Wine, nu doar în calitate de invitat, ci și de prieten, el având o zonă gourmet special creată pentru produsele de patiserie și panificație care-i poartă numele. Gazdele evenimentului, Marinela V. Ardelean și frații Liviu și Mihai Popescu, alături de ambasadorii RO-Wine, Cornel Ilie și Virgil Ianțu au fost mai mult decât încântați să-i aibă alături atât pe ei, cât și pe toți ceilalți participanți.
„A fost fascinant ce s-a întâmplat la această a treia ediție a RO-Wine și rezultatele sunt peste așteptări! Am fost copleșiți de două zile de vis, cu evenimente unice, cu oameni frumoși, dornici să testeze excelența în materie de vinuri premium. Au fost foarte mulți străini prezenți la eveniment, și ei cuceriți de vinurile unicat pe care le-au putut regăsi la festival. Importatori din Japonia, Belgia și Olanda au căutat în mod deosebit vinuri din soiuri autohtone, în timp ce consumatorii români au fost fascinați de vinurile extreme, de vinurile disponibile în sticle de 1,5 și 3 litri, precum și de vinurile românești lansate recent”, a declarat Marinela V. Ardelean.
„Peste 3.500 de participanți la a treia ediție! Asta îmi dă un entuziasm și o energie de nedescris! Festivalul RO-Wine e mediul perfect de interacțiune a proprietarilor HoReCa, de întâlnire a producătorilor de crame cu iubitorii de vinuri, e cel mai potrivit context să se lege cele mai frumoase prietenii. Le mulțumesc partenerilor și prietenilor prezenți la festival, le mulțumesc și ambasadorilor RO-Wine, dar și tuturor vizitatorilor pentru că ne-au fost alături. Deja conturez în minte următoarea ediție și, deci, următoarea întâlnire cu voi toți!”, a declarat Liviu Popescu.
„Festivalul RO-Wine este un eveniment unic, deosebit, de nivel internațional, și ne bucurăm că am fost alături de prietenii noștri, Marinela și Liviu, în aceste două zile minunate. Susținem vinurile românești, ne plac foarte mult, iar acest eveniment reprezintă o oportunitate deosebită de a ne promova țara și cultura vinului românesc, prin vinurile speciale prezente aici. Cu această ocazie, ne-am ales și vinurile pentru nunta noastră, cadrul fiind perfect pentru a face asta. Zona VIP este o ocazie în plus de a testa vinuri deosebite, e o experiență unică!”, au declarat Nicolae al României și Alina-Maria a României.
„RO-Wine este o experiență minunată, în cadrul căreia poți să deguști și să respiri stil, eleganță și excelență, toate pur românești, într-un context internațional. O extraordinară ospitalitate și un public cu un grad ridicat de profesionalism, mulțumită, în primul rând, Marinelei Ardelean și lui Liviu Popescu. Chapeau!”, a declarat Helmuth Koecher, „The Wine Hunter” și fondator al Merano Wine Festival, cel mai elitist festival de vinuri din Italia.
Programul festivalului a inclus o serie de evenimente deosebite, de aprofundare a culturii vinului, de care participanții la RO-Wine s-au putut bucura pe tot parcursul zilei de sâmbătă, precum workshopul susținut de Stefano Saderi și de Federico Giotto, „What is quality?…In a profitable wine business”, „Extreme wines from heroic viticulture”, găzduit de Roberto Bartolomeo Lepori și masterclass-ul „The Wine in The Future”, prezentat de Helmuth Koecher.