Festivalul Vinului Moldovei aduce gustul autentic moldovenesc în România
În perioada 6-7 octombrie, vinul, muzica și cultura Republicii Moldova își dau întâlnire la prima ediție a Festivalului Vinului Moldovei, care se va desfășura la Lagoo-Snagov.
Acesta este primul eveniment din România care adună sub umbrela sa gustul autentic și atmosfera moldovenească oferite de vinurile unice și de muzica de calitate. ,,Creat pentru a fi savurat” este mesajul prin care organizatorii invită publicul din România să descopere vinul Moldovei, o adevărată legendă vie, vizitatorii având ocazia să deguste vinuri de colecție, dar și unele care încă nu se găsesc pe piața din România, dar care sunt recunoscute și premiate pe plan internațional. Vor fi prezente cele mai importante 21 de crame moldovenești, precum Purcari, Castel Mimi, Château Vartely, Timbrus, Gitana, Călărași Divin, Mileștii Mici, Suvorov & Kazayak Vin, Unicorn, Maurt, Alianța Vin, Bostavan, Vinuri de Comrat, Grada Vine, Fautor, Vinăria din Vale, Rădăcini, Sălcuța, Aroma S.A., Doina Vin și Producători Mici, care vor oferi iubitorilor de vin experiența gustului de calitate.
Pe 6 și pe 7 octombrie vor susține concerte artiști renumiți din muzica pop, rock, indie-folk și jazz din Republica Moldova și din România precum Carla’s Dreams, Zdob și Zdub, The Mono Jacks, Cuibul, Byron, Irina Sârbu Band, Valeria Stoica și Nadia Trohin împreună cu Mircea Tiberian.
În fiecare zi, de la ora 12:00, Festivalul Vinului Moldovei își va deschide porțile pentru întreaga familie, cu activități diverse și numeroase surprize. Fiind deopotrivă un eveniment cultural și educativ, care se desfășoară într-un cadru natural și într-un ambient plăcut și relaxant, festivalul se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Pe lângă degustările de vinuri, adulții se vor putea bucura de o varietate de preparate culinare tradiționale și vor putea participa la wine masterclasses, iar copiii vor avea parte de o mulțime de activități pregătite special pentru ei.
Biletele pot fi achiziționate de pe platforma online www.vinulmoldoveifest.ro.
Evenimentul se va desfășura în paralel cu Ziua Națională a Vinului de la Chișinău, inițiatorul proiectului – Oficiul Național al Viei și Vinului – dorind să aducă prin această sincronicitate un omagiu istoriei și tradiției comune a celor două popoare, în anul centenar.