Fratii Chemical live in Bucuresti
Marele eveniment va avea loc vineri, 25 mai, la Sala Polivalenta din Capitala. Alaturi de trupe precum Prodigy, Fatboy Slim si Crystal Method, Chemical Brothers au fost pionieri in ale big beat-ului. Pe langa muzica de calitate, spectatorii vor avea parte de un show veritabil de lumini si sunet. In deschiderea trupei, vor mixa Nathan Detroit si CZR. Nathan Detroit, pe numele sau adevarat David Joseph Scott, este cunoscut ascultatorilor de muzica electronica prin aparitiile alaturi de cei de la The Chemical Brothers, mai ales in clubul Turnmills din Londra. Cat despre CZR, tanarul muzician s-a impus in ultimele luni prin set-urile de warm up sau after hours atat in cluburile din Bucuresti, cat si din provincie. Pentru acest concert au fost puse in vanzare 7000 de bilete, la pretul de 85 de lei.