Gala elitei muzicale din România anunţă primele nume care vor urca pe scenă
„În urma succesului de anul trecut de la Teatrul Naţional, Star Management a hotarât să organizeze Gala On Air Music Awards la Sala Polivalentă, pentru a oferi iubitorilor de muzică posibilitatea de a fi în sală alaturi de idolii lor. Artiştii, muzica, scenografia, scenotehnica şi regia din acest an ne fac sa credem ca On Air Music Awards va fi cel mai frumos eveniment muzical al anului 2014. Să avem un număr mai mare de bilete la vânzare ne va ajuta să achiziţionăm mai multe instrumente muzicale pentru Colegiul Naţional Dinu Lipatti. Credem în viitorul muzicii românești de calitate şi acest fapt ne ajută să ne implicăm în fiecare zi, cu toate resursele, în a sprijini dezvoltarea tinerelor talente. Gala din 2014 pregăteşte şi câteva surprize tuturor celor ce vor veni la acest eveniment. Desigur, tot muzicale. Pe scurt, artiştii pe care i-am enumerat deja nu vor fi singurii care vor cânta pe 29 aprilie", a declarat Anca Lupeş, Managing Partner, Star Management.
Trupa Robin And The Backstabbers, câştigătorul din 2013 al premiului Artistul Anului, a avut ocazia să dețină trofeul BUZZ până la ediţia de anul acesta. Pe 29 aprilie 2014 ei vor înmâna acest trofeu următorului câştigător. BUZZ este un trofeu itinerant, o statuetă creaţie unicat a sculptorului ieşean Alin Neacşu.
Biletele, cu preţuri între 90 şi 200 RON, au fost puse în vânzare în reţelele Eventim şi Myticket.