Lansări de carte la Gaudeamus: „Mamifer”, de Ana Barton
După „Prospect de femeie”, lansată în vara acestui an, Ana Barton își lansează a doua carte, „Mamifer”, sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 17:00, la standul editurii Herg Benet din Pavilionul Central Romexpo.
Citește și Gaudeamus 2014. Citim şi vă povestim
„Mamifer” va fi prezentată publicului de Alex Ștefănescu și de Cristina Nemerovschi. Iată ce spune și Nora Pavel despre „Mamiferul” Anei Barton: „E unul cu rădăcini de aluat în care se coc florile de salcâm. Drumul începe cu dorul primei povestiri şi se termină cu tăcerea, cu pauza de respiraţie pe care le impune trăitul din când în când. Fulgurant, câteva diapozitive-vis, ca o alunecare în expresionism. Ana Barton suflă viaţă unei galerii de personaje şi istorii pe care le înfige în lumea lor caldă, posibilă şi miraculoasă. Este o carte a unui mod rar de raportare la existenţă şi este cartea unei mari răbdări. A unui timp care nu mai mărșăluiește şi nu mai ticăie furibund, o galerie a vârstelor, de la cele amniotice la cele din urmă. Există în prozele reunite în Mamifer o ştiinţă a observaţiei şi o maturitate a trăirii fascinante. Ana Barton redă mereu, fără greş şi fără risipă de mijloace, fără tropăiala excesului, acel detaliu precis şi acel gest exact care au efect de întrupare sigură. Cititorul întinde mâna şi pipăie personajul, simte carnea întâmplării. De fapt, asta e proza Mamiferului: o lume plină şi recognoscibilă în tonurile de lumină şi în care intri ca acasă după ce treci prin două rânduri de draperii: una a istoriei mici, personale, şi alta, mai grea, a istoriei mari, prezentă mai mult ca joc de umbre, în manifestările ei secundare şi câţiva reprezentanţi-surpriză. Acăsire. Asta face Ana Barton în Mamifer.”