O regiune din România – pe primul loc într-un top al celor mai atractive locuri ce merită vizitate
Transilvania ocupă primul loc în Topul 10 al celor mai atractive regiuni din lume care merită să fie vizitate în anul 2016, întocmit de editorii ghidului de călătorii Lonely Planet, informează cnn.com.
În ceea ce priveşte topul regiunilor care ar trebui vizitate în 2016, primul loc în topul Lonely Planet este ocupat de Transilvania.
Editorii cunoscutului ghid de călătorii spun că această regiune a României reprezintă mult mai mult decât "locul în care se ascund vampirii", vorbind despre frumuseţea satelor săseşti şi a bisericilor fortificate transilvănene, dar şi despre frumuseţea naturii şi a faunei locale, amintind şi despre rezervaţiile de urşi şi de reintroducerea zimbrilor în ecosistemul local.
De asemenea, potrivit unui articol elogios la adresa Transilvaniei apărut pe site-ul lonelyplanet.com, Munţii Carpaţi oferă turiştilor oportunităţi numeroase în ceea ce priveşte explorarea peşterilor, drumeţiilor şi escaladelor montane. În acelaşi material sunt amintite şi pistele de schi din staţiunile montane Poiana Braşov şi Păltiniş.