Omara aduce caldura Cubei la Bucuresti
Singura solista din proiectul Buena Vista Social Club, Omara Portondo, revine in Romania pe 23 noiembrie.
Noutatea fata de concertul de anul trecut al cantaretei cubaneze o reprezinta, de aceasta data, implicarea in proiect si a catorva instrumentisti romani din trupa Teatrului de Opereta din Bucuresti.
Nascuta in 1930, Omara Portuondo si-a dedicat viata muzicii inca de la 15 ani. Faima internationala a cunoscut-o insa abia dupa 1996, odata cu abordarea unei cariere solo si a asocierii numelui sau cu Buena Vista Social Club, ce-i reuneste, dupa propria prezentare, pe “ambasadorii muzicii cubaneze in lume".
Evenimentul va avea loc in 23 noiembrie la Sala Palatului si, in functie de amplasarea locurilor, pretul biletelor variaza intre 50 si 150 RON.