Răzvan Suma: „Vreau să îl umanizez pe Bach“

„După 12 ani de pregătire, societatea muzicală îţi dă dreptul să te atingi de acest monstru sacru – Johann Sebastian Bach. Începi să îl cunoşti. La început îl abordezi ca pe un studiu sau ca pe nişte exerciţii, aşa cum de altfel au şi fost considerate multă vreme cele şase suite. Până când au fost descoperite de Pablo Casals, care în jurul vârstei de 50 de ani, le-a interpretat integral pe scenă şi le-a făcut celebre. Suitele faceau parte din ritualul lui Casals: acesta nu-şi încheia nicio zi fără o suită de Bach.“ Deşi manuscrisele originale s-au pierdut, în prezent există trei copii diferite, cel mai apropiat de ceea ce se pare că ar fi compus Bach fiind manuscrisul Annei Magdalena. Tradiţiile interpretative duc câteodată foarte departe de ceea ce a scris compozitorul, pentru că interpretul îşi ia libertăţi pe care poate nici măcar compozitorul nu le-a imaginat. În cazul suitelor de Bach s-a mers atât de departe, încât puteai să îl confuzi cu un romantic, cu Chopin, de exemplu.

Deşi cântă pe un instrument care are corzi de oţel şi arcuş modern, Răzvan Suma adoptă o interpretare cât mai apropiată de ceea ce îşi imaginează că a vrut Bach să exprime. Pentru el, încercarea cea mare asta a fost: să ia mansucrisul Annei Magdalena şi să cânte cât mai fidel după indicaţiile tehnice scrise de ea.

Moda interpretării a evoluat, dar drumul a rămas deschis pentru posteritate. Din 1925, când Casals a imprimat integrala suitelor până astăzi, toţii marii violoncelişti le-au înscris în repertoriul lor concertistic.

„Ca să fiu original, nu pot să mă exprim decât pe mine. În final, ca să fii pregnant într-un domeniu, trebuie să fii tu.“

Mulţi contemporani cred că muzica lui Bach se potriveşte foarte bine în biserici. Adevărat în parte, pentru că sunetul este acompaniat de un ecou superb, iar oamenii îl percep într-un fel sacru. Nu este o muzică sacră însă, ci o muzică de salon. „Vreau să îl umanizez pe Bach, pentru că muzica sa a fost creată pentru a fi ascultată în saloane, fie ele şi de marmură.“ Pentru o muzică de sorginte barocă, instrumentele ar trebui să fie „preparate“ ca să sune ca acum 300 de ani, când nu exista tehnologie. Există însă şi câteva interpretări ale suitelor, ceva mai moderne, după care s-a ghidat. Una dintre acestea îi aparţine lui Pierre Fournier, violoncelistul francez pe al cărui instrument Maucotel, de la 1849, cântă acum Răzvan. I-a fost oferit de pianistul Josu Okinena, unul dintre membrii fundaţiei spaniole Musicha din San Sebastian, alături de care Suma a concertat deseori.

Chiar dacă pe scenă nu are nevoie decât de un scaun şi de violoncelul său, Răzvan Suma şi-a dat seama că trebuie să surprindă. „În orice am face, e necesar să ne adaptăm. Poate că în Olanda sau Germania se mai ţin simple recitaluri. În România, ca lumea să vină la concert, trebuie să faci un eveniment din ce în ce mai mare.“ Vă place BACH? va fi o bijuterie de virtuozitate tehnică şi sensibilitate artistică, montată într-un spectacol vizual. Astfel, fiecărei suite i-a fost atribuită o culoare. Sol major înseamnă albastru, Re major înseamnă galben. Sunt şase suite, alcătuite din şase părţi – un total de 36 de poveşti în culoare, într-un aranjament video semnat de DJ Tom Brânduş. Din punctul de vedere al timpului de interpretare şi al periplului prin cele nouă oraşe din ţară, turneul va fi un adevărat maraton, care începe la Braşov pe 1 martie şi se termină cu un concert extraordinar susţinut la Bucureşti pe 21 martie, la Sala Radio. Pentru artist, efortul este comparabil cu al unui maratonist care reuşeşte să treacă linia de final. Concertul durează două ore şi un sfert şi Răzvan Suma se antrenează de pe acum cinci ore pe zi.

E convins că fiecare este pregătit să îşi acorde răgazul a două ore şi jumătate pentru sine, pentru a se regăsi, pentru a se relaxa şi a se simţi bine în compania suitelor de Bach.