Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic
Agenţia Spaţială Română îi invită pe cei dornici să vină cu idei de acţiuni pentru Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, o sărbătoare a ştiinţei şi tehnologiei. Evenimentele vor avea loc în perioada 4-10 octombrie, pentru a sărbători lansarea primului satelit artificial al Pământului, Sputnik 1, care a avut loc la 4 octombrie 1957. Astfel, vor fi organizate spectacole, proiecţii de filme, carnavaluri spaţiale şi lansări de rachetomodele.
Ediţia din acest an are ca temă „50 de ani de zbor spaţial cu echipaj uman“ şi e dedicată în primul rând profesorilor, elevilor şi studenţilor. Pot participa instituţii, firme, muzee, ONG-uri şi chiar persoane fizice cu pasiune pentru astronomie. Anul trecut, România a fost prima la nivel mondial la popularizarea ştiinţei, învingând inclusiv SUA, cu peste 140 de evenimente petrecute în jumătate din judeţele ţării.
Cei interesaţi să organizeze evenimente pot consulta informatii aici şi pot înscrie oficial evenimentul pe care îl vor organiza la aceasta adresa.