Școlile de Vară din luna iulie la Fundația Calea Victoriei
Petrece vara cu sens. Fundaţia Calea Victoriei îţi propune să îți exprimi pasiunea pentru un domeniu creativ. Vei avea libertate în exprimarea originală a „vocii” tale în mai multe domenii: actorie, fotografie, scriere creativă, spiritualitate sau jurnalism la şcolile de vară ale fundaţiei.Imaginează-ți că fiecare temă ar fi o călătorie incredibilă, tu ce univers ai vrea să explorezi?
În prima săptămână a lunii iulie:
ȘCOALA DE VARĂ DE ACTORIE (4-9 iulie) – în 6 întâlniri, devii mai dezinvolt și te simți în largul tău, exprimând emoții și sentimente, prin teatru și improvizație, iar la final îți inviți prietenii la micul spectacol pus in scenă;
ȘCOALA DE VARĂ DE JURNALISM NARATIV (4-8 iulie) – în 5 întâlniri,îți exprimi creativitatea și afli care sunt secretele unui text reușit, care să îți contureze stilul propriu, pentru a împărtăși întâmplările tale;
ISTORIA RELIGIILOR: MITURI, VISE ȘI MISTERE (4–8 iulie) – în 5 întâlniri, poți înțelege esența celor mai importante religii ale lumii ș ipoți afla care este miezul misterelor și legendelor inspirate cu zei și zeițe;
A doua săptămână a lunii Iulie:
ȘCOALA DE VARĂ: „O MIE ȘI UNA DE NOPȚI” (11–14 iulie) – în 4 întâlniri, redescoperi basmele orientale cu tâlc, depănate de frumoasa Șeherezada, ești sedus de minunatele povești cu djinni, efrite și călătorești în locuri exotice;
ȘCOALA DE VARĂ DE FOTOGRAFIE URBANĂ, (11–15 iulie) – în 5 întâlniri, explorezi străzile orașului împreună cu aparatul de fotografiat și surprinzi prin lentila fotografică colțuri neobișnuite sau detalii miraculoase din realitate;
MEDITAȚIE ȘI TEHNICI DE RELAXARE (11–14 iulie) – în 4 întâlniri, iei o pauză de la agitația cotidiană pentru a-ți construi armonia interioară, pentru a teconecta la frumosul si binele din jur.
Cea de-a treia săptămână a lunii Iulie:
ȘCOALA DE VARĂ DE SCRIERE CREATIVĂ (18–22 iulie) – în 5 întâlniri, iți dezvolți creativitatea, imaginația și spiritul de joacă pentru a ajunge să scrii despre tine și lumea ta, așa cum îți dorești;
O SUTĂ DE ANI DE MODĂ EUROPEANĂ (1900-2000) (18–22 iulie) – în 5 întâlniri, vei admira crinoline, rochii si pantaloni, vei vedea cum moda și accesoriile cochete au reflectat nu doar fantezii ci și schimbări sociale profunde;
INTRODUCERE ÎN BUDISM (18–22 iulie) – în 5 întâlniri, descoperi învățăturile budiste care pot fi utile în viața ta, afli cum o filozofie veche iți poate aduceechilibrul și pacea interioară.
A patra săptămână a lunii Iulie:
CELE CINCI LIMBAJE ALE IUBIRII (25-29 iulie) – în 5 întâlniri, vei afla cum să îți exprimi dragostea și să îți transmiți sentimentele astfel încât cei apropiați să aprecieze mesajele tale;
ȘCOALA DE VARĂ DE SCENARISTICĂ (25-29 iulie ) – în 5 întâlniri, înveți care sunt primii pași pentru a crea un scenariu ce poate fi apoi transpus pe peliculă, dacă filmul este pasiunea ta;
ATELIERUL DE STIL VESTIMENTAR FEMININ(25–28 iulie) – în 4 întâlniri, afli cum să îți pui în valoare silueta, ce culori te avantajează și cum să-ți reinventezi garderoba în funcție de stilul tău de viață.
Fă cunoștină cu lectorii de la Fundaţia Calea Victoriei și află experiențele lor de la cursuri, răsfoind canalul de Youtube Inspiram prin Arte.
Pe lângă Școlile de Vară prezentate mai sus poți alege și altele. Află programul lor accesând: www.victoriei.ro .
Înscrieri la [email protected].