Scurtmetraje în grădină sâmbătă seara, la Bucureşti
La final, scurtmetrajele NexT se intorc la prietenii mai vechi din București pentru o proiecție specială, sâmbătă, 29 august, la A2, pe Calea Victoriei nr. 176. Proiecțiile vor începe la ora 21:00, iar programul cuprinde o selecție a celor mai bune și apreciate scurtmetraje plimbate de Caravana NexT prin țară:
• God of Love (Luke Matheny, SUA, 2010, 19’): Un campion de darts, amorezat, cântăreţ prin cafenele, îşi vede dorinţele împlinite – la propriu – când primeşte o cutie misterioasă cu săgeţi care te fac să te îndrăgosteşti.
• The Saddest Boy in the World (Jamie Travis, Canada, 2006, 14’): Timothy Higgins, cel mai trist băiat din lume, se pregătește să se spânzure la petrecerea dată în cinstea cele de-a noua aniversări ale sale.
• Glenn Owen Dodds (Frazer Bailey, Australia, 2009, 16’): Cine e Glenn Owen Dodds? Escroc? Șarlatan? Sau creator și stăpân al universului? Își va cunoaște Michael Radcliffe creatorul cu adevărat? Oricum ar fi, toată lumea are la dispoziție 5 minute. Cu ce te alegi depinde de tine. Pentru Radcliffe, ar putea fi chiar înțelesul vieții.
• Lovesick (Liebeskrank) (Spela Cadez, Germania, 2007, 9’): Suferinţele inimii, lacrimile care nu încetează să curgă şi capetele întoarse sunt greu de vindecat, dar din fericire nu sunt incurabile…
• Through You (Lucette Braune, Olanda, 2013, 8’): O fată trebui să-și croiască drum prin semenii săi. La propriu. Unii dintre acești oameni tind să lase urme, însă doar o singură persoană lasă urme care să conteze.
• Elena (Yannik Muller, Franța, 2010, 20’): Adrien, în vârstă de 16 ani, schimbă priviri cu o fată ciudată care locuieşte în vecinătate şi pe care n-a mai văzut-o niciodată înainte. Cu cât încearcă mai mult să intre în contact cu ea, cu atât o va pune în pericol.
• Pui de somn (Paul Mureșan, România, 2014, 5’): O călătorie în tărâmurile ascunse ale minţii.
• 97% (Ben Brand, Olanda, 2013, 8’): Printr-o aplicaţie pe telefon, Bert primeşte mesaj că fata visurilor sale se află în apropiere. Acum nu trebuie decât să o găsească înainte ca metroul să ajungă la capătul liniei.
• Strung Love (Victor Dragomir, România, 2010, 21’): Mai 1984. Viorel, un „tocilar“ de la clasa de lăcătuşerie a unui liceu industrial de provincie, se înscrie într-un concurs de producţie de nituri ca să câştige atenţia şi inima Ilenei – o colegă de la clasa de croitorie.
Caravana NexT se pregătește astfel să încheie cea de-a doua ediție anuală a evenimentului care duce scurtmetrajele proiectate în cadrul Festivalului de Film NexT prin toată țara. În acest an, filmele au călătorit prin nouă orașe, pornind din Piatra Neamț, spre Iași, Târgu Neamț, Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Oradea, Bistrița, Vatra Dornei, oprindu-se în Brașov.