Weekend 15-17 octombrie: Creepy Animation Night, concert Les Elephants Bizarres si Contesa insangerata
In seara aceasta, începând de la ora 23:00 şi până în zori de zi, la cinema Patria nu trebuie sa ratati Creepy Animation Night 2 – noaptea de filme de animaţie bizare, visuals şi muzică live din cadrul festivalului Anim'est. Evenimentul va pune din nou la încercare inimile şi minţile spectatorilor cu 23 de scurtmetraje provenind din 17 ţări. Programele de scurtmetraj vor fi despărţite de un performance cu totul ieşit din comun, o premieră absolută pentru un cinematograf din România: cunoscutul DJ român Matze va mixa live pe scena Cinema Patria, iar artistul vizual Andrei Fantana va ilustra orchestraţia sonoră desenând pe loc, de asemenea live, pe ecran, în cadrul a două „intervenţii” a câte 45 de minute – între primul şi al doilea, respectiv al doilea şi al treilea program de filme scurte.
Daca v-ati plictisit de filme, avem comcerte! Vineri puteti merge in clubul Kulturhaus pentru lansarea primului album al trupei autohtone Les Elephants Bizarres – Hello. In deschidere vor canta cei de la THE M O O O D. Intrarea este 30 de lei, iar fiecare platitor de bilet va beneficia de un CD original si un poster pentru autografe din partea trupei.
Fanii Depeche Mode se pot delecta cu muzica trupei preferate in aceasta seara in Indie Club (vizavi de UNATC), intrarea este libera, iar atmosfera va fi intretinuta de DJ Slapper.
Sa nu-i uitam nici pe fanii muzicii electronice. Vineri seara sunt asteptati sa-l asculte la Romexpo pe cel mai popular artist al muzicii electronice – David Guetta, care se va afla in Capitala în cadrul seriei de evenimente internaţionale Deadcode Production Diamond Series, care include şi concerte la Bratislava, Debrecen şi Praga.
Trupa punk-rock Pistol cu capse va concerta unplugged in Elephant Pub and Live Music in aceasta seara incepand cu ora 22. Trupa a fost infiintata in anul 2003 si a sustinut pana in prezent peste 150 de concerte, atat in tara, cat si in strainatate, avand ocazia sa cante pe scena cu nume cunoscute la nivel international precum NOFX, Strike Anywhere, 3 Feet Smaller, Marky Ramone (de la The Ramones) si Jaya The Cat.
Tot in aceasta seara, de la ora 9 seara se redeschide clubulThe Ark, fosta Bursa de Marfuri a Bucurestiului, intr-o noua formula pe care sunteti invitati sa o descoperiti in cadrul unui eveniment ce promite senzatii dintre cele mai intense: proiectii video 3D, show-uri grafice, muzica live si DJ set-uri. The Ark revine cu o noua imagine, intr-o noua tinuta, customizata special pentru acel loc ce-si propune sa fie mult mai mult decat un simplu spatiu de petrecere a timpului liber.
Sambata, 16 octombrie, de la ora 22.30, Hard Rock Cafe va invita la primul concert tribute Amy Winehouse – The Winehouse Show. Cantareata britanica a cunoscut o ascendenta uimitoare a carierei, fiind singura artista din UK care a castigat 5 premii Grammy in cadrul aceleiasi gale de decernare. Amy a stiut sa-si puna in valoare vocea distincta printr-un gen muzical aparte ce imbina jazz, R&B si soul.
Daca v-ati saturat si de concerte, atunci va invitam la opera, la spectacolul Samson si Dalila de la Opera Nationala de Camille Saint-Saens. Libretul: F. Lemaire. Dirijor: Iurie Florea. R: Hero Lupesco. Scenografia: Viorica Petrovici. Coregrafia: Francisc Valkay. Maestru de cor: Stelian Olariu. Cu: Marius Vlad Budoiu, Hermine May, Stefan Ignat, Mihnea Lamatic, Pompeiu Harasteanu, Liviu Indricau, Lucian Corchis, Florin Simionca. Solisti balet: Laura Blica Toader, Alin Gheorghiu, Raluca Ciocoiu, Alina Oprescu, Raul Oprea, Mugur Valsami.
Cinci femei de tranzitie este o piesa de teatru semnata de actrita Rodica Popescu Bitanescu care se va juca la TNB, duminica, 17 octombrie. In rolurile principale sunt Aimee Iacobescu, Magda Cernat, Rodica Popescu Bitanescu, Viviana Alivizache si Tania Popa. Cinci actrite ne descopera, cu har, haz si sensibilitate, tipologia feminina de ieri, de azi si de maine: femeia de tranzitie.
La Metropolis, sambata, 16 octombrie, se va juca Baba care ascultă ABBA de Catherine Aigner, cu Luminiţa Gheorghiu, Emilia Dobrin, Ion Arcudeanu, Dana Voicu si Gabriel Duţu. Pretul unui bilet este de 21,20 lei. Duminica se va juca piesa de teatru Floarea de cactus de Barillet şi Gredyde, in regia lui Alice Barb. Cu: Adela Marculescu Damian Crismaru, Cristiana Raduta Bobic, Ionut Adascalitei, Theodor Danetti / Mihai Niculescu si Rudy Rosenfeld.
Daca doriti sa va indulciti, sambata si duminica aveti ocazia sa participati la festivalul de dulciuri – Marea indulcire Choco Fest de la restaurantul mediteraneean Villa Rodizio. Veti avea parte de prajituri si delicatese din cele mai diverse, de la simplele specialitati din miere, la cozonaci, baclavale cu visine, prajituri de casa si specialitati tarditionale maramuresene, dulciuri din Budapesta, praline belgiene Bruyerre si Leonidas si chiar dulciuri dietetice.
Incepand de vineri, 15 octombrie, fanii Juliei Roberts o pot vedea in cel mai recent film al ei – Eat Pray Love, alaturi de I. Gusti Ayu Puspawati, Hadi Subiyanto, Billy Crudup si Viola Davis. Liz Gilbert (J. Roberts) are tot ceea ce si-ar dori o femeie: un sot iubitor, un camin primitor si o cariera de succes. In momentul in care casnicia ei se destrama, Liz se scufunda intr-o prapastie a umilintei si a depresiei, iar singura solutie de a-si reveni pare o cura de regasire a identitatii pierdute.
Un alt film care va avea premiera in aceasta seara este Contesa insangerata,un film cu Julie Delpy (regia este semnata de ea), Daniel Brühl, William Hurt, Anamaria Marinca si Sebastian Blomberg. Filmul dezvaluie povestea reala a Contesei Sangeroase, asa cum era supranumita Contesa Elisabeta de Bathory. Ungaria la inceputul secolului al XVII-lea. Contesa Erzebet Báthory este considerata cea mai puternica femeie din tara – frumoasa, inteligenta si reticenta in a accepta o lume in care barbatii ignora sau incalca legile.
Sambata seara puteti petrece in stil indian la Gala extraordinara de muzica si dans indian la Sala Rapsodia de pe strada Lipscani. In cadrul evenimentului, muzica de sitar, dinamismul dansului Bollywood, graţia dansurilor clasice, folclorice şi devoţionale se împletesc cu versuri de Tagore. Dupa gala, incepand cu ora 22:00 in Club Shade sunteti invitati la Indian Party, o petrecere doar cu muzica indiana. Intrarea este libera.
Daca v-ati saturat de Bucuresti si daca iubiti echitatia, inseamna ca veti da o fuga intre 15 si 17 octombrie pana la Campina unde vor avea loc Finalele Naţionale de Sărituri peste Obstacole pentru caii de 5, 6, respectiv 7 ani, Finala Naţionala de concurs complet si Cupa Amazoanelor la Forţă. Prin comparaţie cu ediţia de anul trecut, acest ultim concurs al anului vine cu noutati: probele de Concurs Complet (Dresaj, Obstacole şi Cross), precum şi Proba de Forţă feminină, respectiv Cupa Amazoanelor la Forţă.