Banii, principalul cadou pe care și-l doresc de Crăciun 18% dintre români
Dacă 74% dintre românii cu vârsta de peste 18 ani așteaptă în dar de Crăciun bunuri materiale, doar 2 din 10 afirmă că își doresc bunuri spirituale precum sănătate (15% dintre români) sau fericire (3%).
Potrivit studiului, banii reprezintă cadoul cel mai dorit de persoanele din intervalele de vârstă 35-44 ani (24%) și 45-54 ani (23%). Următoarele daruri în topul preferințelor românilor sunt telefoanele mobile (7%), tabletele (4,2%), televizoarele (4%) și hainele (3,7%). Cel mai mare interes pentru telefoanele mobile este în rândul tinerilor, 20% dintre persoanele de 18-25 ani așteptând astfel de cadouri.
Per total, românii vor aloca în medie 415 ron pentru cadourile de Crăciun în 2014, mai darnice fiind persoanele de 45-54 ani (care vor aloca aproximativ 551 ron), persoanele din București/Ilfov și din Oltenia (aproximativ 500 ron).
Studiul a fost realizat online de către compania iSense.Solutions în cadrul Panelului ResearchRomania.ro. Datele sunt reprezentative pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani, din mediul urban din România. Rezultatele au un grad de eroare de +/-4,9%, la un nivel de încredere de 95%.