Campaniile de publicitate premiate în România sunt așteptate la festivalul IAB MIXX Awards Europe. Tarif Early-bird pentru înscrieri până pe 10 martie!
IAB MIXX Awards Europe, festivalul european de publicitate care premiază cele mai bune campanii din regiune, a deschis înscrierile pentru competiția din 2023. Este o ocazie de neratat pentru profesioniștii din industrie să demonstreze că sunt competitivi la nivel internațional, iar anul trecut au reușit: agențiile din România au plecat acasă cu două premii Gold și unul Silver, dar și cu cea mai râvnită distincție: Grand Prix! Și anul acesta sunt invitate să participe toate campaniile europene care au fost înscrise într-o competiție națională sau internațională.
Evenimentul local, IAB MIXX Awards România, a adunat peste 100 de înscrieri din partea a 28 de agenții și 36 de branduri. Reprezentanții juriului au remarcat că nivelul înscrierilor a crescut de la un an la altul, iar cazurile au avut argumentații solide, așa că sunt așteptate și distincții internaționale pentru campaniile românești. Decernarea de premii a avut loc într-un cadru mai degrabă informal, o petrecere care a reunit sute de oameni de marketing din companii, freelanceri și angajați din agenții de media, de creație, sau de PR, jurnaliști și publisheri.
„Ediția locală IAB MIXX Awards 2022 s-a apropiat cel mai mult de idealul pentru care echipa de organizare s-a luptat încă de la început. Evenimentul a avut o atmosferă intimă, iar calitatea înscrierilor a atins cel mai ridicat nivel de până acum. Sala s-a confundat cu scena în mai multe ocazii, iar discuțiile au fost sincere. Nimic extraordinar nu s-a născut după o discuție ușoară, iar în cadrul aceastei ediții punctele de vedere diferite nu au mai fost exprimate timid. Am simțit un schimb de idei și perspective autentic și asumat. Sperăm ca acest dialog să construiască din ce în ce mai solid o industrie creativă puternică pe plan european. La IAB MIXX Awards Europe avem o misiune grea după rezultatele de anul trecut, dar sunt încrezător că le putem egala, dacă nu chiar depăși. Sper să fiu alături de cât mai mulți colegi din industrie pe 23 și 24 mai la Interact și la decernarea premiilor IAB MIXX Awards Europe la Madrid”, a declarat Andrei Dragu, Event Director IAB MIXX Awards, vicepreședinte IAB România și COO v8.
La nivel internațional, există 20 de categorii deschise campaniilor în 2023, dintre care 2 sunt noi: Retail Media și Sustainability Campaign. Înscrierile pentru IAB MIXX Awards Europe se fac pe site-ul IAB Europe până pe 14 aprilie, dar până pe 10 martie ele beneficiază de un tarif special. Detalii despre înscrieri și despre juriu aici: https://iabeurope.eu/interact/mixx-awards/.
Festivalul IAB MIXX Awards România din 2022 nu ar fi posibil fără sprijinul partenerilor:
- Sponsori principali: Pepsi, Lay’s, YOXO;
- Sponsori: Httpool, Teads, RTB House, INCA a GroupM Company, glo, United Media Services, Youtube;
- Parteneri media: Wall-Street, Revista CARIERE, IQads, Voyo;
- Parteneri logistici: Therefour – Brand Strategists, DEV51, IC.events, Data Revolt, Absolut Vodka, Kozel, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, WET Hardseltzer;
și al echipei IAB MIXX Awards România alcătuită din Alexa Constantinescu – Communication Director, Doina Radicof – Partnerships Director, Gabriel Pătru – Președinte IAB, Andreea Furtună – Content Specialist, Mihai Neacșu – Communication Manager, Alexandra Neagu – Social Media Manager, Andrei Dragu – Event Director IAB MIXX Awards, Vice Președinte IAB România & COO v8.