Cat de mobil te fac GADGETURILE
Doua dintre cele mai importante lucruri pe care managerii doresc sa le poata face atunci cand nu se afla la birou sunt sa comunice cu subordonatii lor, in special cu assistent managerul personal, si sa poata citi si trimite e-mailuri catre parteneri, furnizori, jurnalisti s.a. Prin urmare, instrumentele cel mai des folosite sunt telefoanele inteligente, computerele portabile si PDA-urile.
Viorel Ognean, de exemplu, General Manager la Coty Romania, spune ca in calatoriile scurte ia cu el doar un blackberry, iar pentru delegatii care se intind pe mai multe zile, in special pentru cele din afara tarii, ia si un laptop, un IBM mic si usor de carat. "Am nevoie de aceste gadgeturi pentru a ma asigura ca sunt conectat la ceea ce se intampla. Mediul de afaceri fiind foarte dinamic, se poate sa fie nevoie de o reactie rapida a mea la orice schimbare de date sau informatie noua", spune el. Directorul de la Coty spune ca pleaca in calatorii in care are nevoie de blackberry macar o data pe saptamana, iar in cele in care este necesar sa ia si notebook-ul, de mai multe ori pe luna.
Dependenta de gadgeturi este si Nina Borcila, director general la Hard Rock Cafe Bucuresti, care ia cu sine peste tot smartphone-ul si laptopul de serviciu. "Aceste ustensile sunt aproape indispensabile in prezent, deoarece comunicarea este fundamentala in orice afacere, la orice nivel, dar in special la nivel de management, iar folosirea lor faciliteaza comunicarea in orice conditii", crede ea.
Telefoanele inteligente
Managerii aflati in miscare au nevoie de acces la modalitati de comunicare superioare celor puse la dispozitie de telefoanele obisnuite, cum sunt serviciile de voce, SMS si MMS. Ei trebuie sa acceseze oricand emailul, sa poata citi fisiere importante, sa primeasca si sa trimita prezentari etc. Astfel, cel mai bun instrument portabil care poate asigura aceste nevoi comunicationale minime este smartphone-ul.
Potrivit lui Calin Somcutean, Head of Terminals la Vodafone Romania, telefoanele inteligente trebuie sa fie usor de folosit, sa aiba un meniu intuitiv, o interfata similara cu cele folosite pentru laptop-uri, sa aiba tastatura QWERTY (care contine aproximativ toate tastele unei claviaturi obisnuite de computer), o capacitate mare de stocare si o functie GPS, tot mai cautata de catre clientii business. De asemenea, pentru ca, in general, toate aplicatiile de pe smartphone consuma foarte multa energie, bateria este extrem de importanta.
Doru Oraselu, Marketing Manager la Hat Group Co. Romania, companie ce reprezinta divizia de telefoane mobile Samsung in Romania, considera ca, pe langa performantele terminalului, la achizitionarea unui smartphone trebuie sa se tina cont si de garantia si serviciile aferente pe care le pune la dispozitie comerciantul. El mai spune ca look-ul telefoanelor inteligente a devenit, pentru clientii business, un factor la fel de important ca functionalitatea.
Conform retailerilor din domeniu, consumatorii de smartphone-uri din Romania dovedesc un apetit deosebit atat pentru tehnologie (cautand functii complexe, cu accent pe multimedia), cat si pentru design. Utilizatorii romani sunt avizati si au cerinte exigente, ceea ce face ca preferintele autohtone sa nu fie deloc diferite de cele din restul Europei. Datorita dezvoltarii pietei romanesti de smartphone-uri, producatorii au intetit ritmul de imbunatatire a capacitatilor telefoanelor inteligente pe care le scot pe piata. Ei cauta sa lanseze din ce in ce mai des terminale care incorporeaza capacitatile de baza ale cat mai multor device-uri distincte, astfel incat managerul sa nu mai fie nevoit sa se incarce cu diverse aparate. Majoritatea noilor telefoane inteligente sunt dotate cu touch screen-uri, sisteme de navigare GPS si sisteme de operare compatibile cu cele ale computerelor, care asigura rularea simultana a mai multor aplicatii, vizualizarea si editarea documentelor de tip Microsoft Office si PDF si viteze de descarcare din ce in ce mai mari.
"Pana acum un an aceste tipuri de telefoane se lansau cam de doua ori pe an. De anul acesta, observam un interes din ce in ce mai mare al producatorilor de telefoane mobile pentru smartphone-uri, numarul modelelor nou lansate fiind in crestere", spune Calin Somcutean.
Potrivit Vodafone, in 2008 se asteapta ca segmentul de smartphone-uri sa reprezinte circa 14% din piata de telefoane mobile din Romania, in urcare cu patru procente fata de anul 2007. Aceasta crestere se bazeaza pe scaderea pretului telefoanelor din aceasta categorie si pe crearea unei noi categorii de clienti care isi doresc astfel de modele – clientii rezidentiali, care doresc acces la facilitatile pe care le ofera un smartphone, dar nu neaparat din motive de afaceri.
Notebook-urile
Cumparatorii din clasa business tind sa devina din ce in ce mai exigenti si atunci cand achizitioneaza un notebook, dorindu-si caracteristici tehnologice de ultima generatie de la produsul achizitionat. De exemplu, foarte multi doresc extinderea duratei de viata a bateriei sau un sistem de recuperare a datelor in urma virusarii calculatorului sau a pierderii accidentale a datelor. Cele mai cautate tipuri de laptopuri in randul oamenilor de afaceri sunt ultraportabilele cu ecrane de 12 inch si 13,3 inch, desi preturile acestora sunt cu mult mai mari decat cele ale computerelor portabile ce prezinta configuratii asemanatoare, dar care au dimensiuni mai mari.
"Portabilitatea nu este un criteriu neglijabil in selectarea unui notebook. Trebuie reflectat asupra modului preponderent de utilizare a sistemului. Daca in majoritatea timpului va fi luat in calatorii de catre posesor, atunci alegerea trebuie facuta din clasa ultraportabilelor", sfatuieste Catalin Gligan, Product Marketing Manager la retailerul on-line eMAG. Beneficiile unui sistem ultraportabil nu constau numai in dimensiunile reduse si greutatea de circa 1 kg. De obicei, aceste modele de notebook au configuratii cu performante peste medie si autonomie crescuta, datorita consumului economic de energie.
Producatorii de laptopuri de la Lenovo, de exemplu, spun ca atunci cand vine vorba de clasa business, iau in considerare crearea unor produse pe baza nevoilor unor persoane aflate in continua miscare. Unul dintre cele mai bune notebook-uri produse de companie este modelul ThinkPad X300, care cantareste 1,33 kg si ofera portabilitate timp de 10 ore, fara a fi nevoie de conectarea la vreo sursa de curent. Computerul este dotat cu un microfon digital si o camera integrata. In plus, carcasa din fibra de carbon si sticla protejeaza notebook-ul in cazul caderilor accidentale sau al loviturilor ce pot interveni pe durata transportului.
In producerea de notebook-uri pentru clasa business se pune tot mai mult accent pe crearea unor componente mici si compacte (care au greutate redusa si consuma putina energie), pe o conectivitate mobila cat mai de calitate, pe securitatea informatiilor si pe o viteza ridicata de procesare a datelor.
Conform datelor Lenovo, in primul trimestru al anului 2008, numarul de computere vandute in Romania a crescut cu 37,1% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar tendinta consumatorilor este de a opta din ce in ce mai mult pentru mobilitate. "Piata laptopurilor a crescut puternic in ultima perioada. Spre exemplu, in primele trei luni ale acestui an, segmentul de notebook-uri a reprezentat 42,5% (81.000 de bucati) din vanzarile de computere. In perioada urmatoare, estimam ca va continua tendinta de crestere a cererii pentru sisteme notebook, demonstrandu-se astfel ca piata din Romania este in plin proces de maturizare", sustine Aurel Netin, Country General Manager al diviziei Lenovo pe Romania si Republica Moldova.
In ceea ce priveste oferta autohtona de laptopuri pentru oameni de afaceri, aceasta se afla in plina perioada de crestere, iar noile modele satisfac din ce in ce mai bine nevoile clientilor de pe aceasta nisa. Cu toate acestea, comerciantii din domeniu spun ca piata este inca una redusa, iar faptul ca se afla in plina dezvoltare face ca estimarea valorii ei sa fie destul de greu de realizat.
Asistentii personali… digitali
Personal Digital Assistant-ul sau PDA-ul este un dispozitiv de dimensiuni reduse care poate permite oamenilor de afaceri sa aiba acces foarte rapid la infrastructura de informatii a firmei pe care o conduc. Dispozitivul se bucura insa de mai putina popularitate decat smartphone-urile, datorita faptului ca un PDA nu are functii de transfer de voce precum terminalele GSM, in timp ce telefoanele inteligente imprumuta din ce in ce mai multe dintre caracteristicile unui PDA.
Totusi, cu toate ca inseamna un dispozitiv in plus, un PDA are partea de procesare de date mult mai puternica decat cea a unui smartphone. Astfel, consumatorii de gadgeturi carora li se adreseaza PDA-urile sunt cei care si-ar dori un singur instrument digital, cu un numar cat mai mare de functii incorporate, dar care inteleg totodata ca un smartphone nu reprezinta, din punct de vedere calitativ, rezultatul exact al adunarii dintre un telefon si un PDA. Acesta din urma va avea intotdeauna un atu in privinta vitezei de comunicatie, a calitatii display-ului si a vitezei de procesare. In plus, majoritatea PDA-urilor au o claviatura QWERTY usor de utilizat, datorita tastelor relativ dispersate, si includ sistem GPS si camera foto.
In ceea ce priveste calitatea acestor gadgeturi, ea depinde in primul rand de pret si de brand. Sunt preferate marcile specializate pe acest tip de produse electronice, precum cele ale companiilor HTC si MIO. Piata PDA-urilor a crescut insa destul de mult in ultima vreme si companii precum HP, Fujitsu-Siemens sau Nokia au lansat modele din ce in ce mai fiabile. Potrivit lui Madalin Durca, director de marketing la retailerul online PC Fun, valoarea pietei de PDA-uri si smartphone-uri din Romania se ridica in prezent la o valoare de aproximativ 13 milioane de euro. Segmentul de PDA-uri este insa destul de restrans, reprezentand numai 10% din total, adica aproximativ 1,3 milioane de euro.
Ofertele de smartphone-uri, notebook-uri business si PDA-uri sunt din ce in ce mai bogate, mulandu-se pe trendul actual al societatii privind nevoia de mobilitate la toate nivelurile. La fel se intampla si cu softurile create special pentru a face posibila conexiunea dintre ustensilele digitale si structura IT a firmelor. La nivelul de top management al companiilor, adaptarea la tendintele actuale este un must.
In acest context, mobilitatea managerilor capata mult mai mult sens sub denumirea de remote working sau teleworking – munca de la distanta. Ramane de vazut daca tendinta spre remoting se va propaga si catre nivelurile inferioare ale ierarhiei organizatiilor si va facilita desfiintarea marilor sedii de companii, asa cum se intampla deja in unele tari, reducandu-se considerabil costurile si poluarea.