Concluziile specialiștilor invitați la a doua ediție „CFO Conference” organizată la Iași
Profesioniști din departamentul financiar au participat, pe 10 iunie 2024, la cea de-a doua ediție a proiectului „CFO Conference” organizată de BusinessMark la Iași. 12 lideri din domeniu au discutat la Palas Congress Hall despre strategiile pe care le poate folosi un CFO pentru a conduce cu succes compania, în contextul actual, definit de noi tehnologii, inteligență artificială, un mediu macroeconomic definit de incertitudine și volatilitate.
Invitații conferinței au fost de acord că adaptarea rapidă la schimbare trebuie să fie o abilitate definitorie a unui director financiar, la fel și agilitatea de a urmări în mod constant obiectivele de creștere și de a anticipa tendințele pieței.
Conferința a inclus două sesiuni de prezentări și un panel, ce au fost moderate de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark.
Grigore Constantinescu, Internal Audit Partner, NOA, a deschis prima sesiune vorbind despre auditul intern.
„Putem gestiona business-ul doar dacă înțelegem structura societății și dacă avem un plan bine organizat. Astfel, putem duce compania la următorul nivel. Este foarte important să menționăm că Auditul Intern nu se uită doar la cifre, punând accent pe procese și riscurile asociate. La final sunt lăsate recomandări de optimizare a proceselor, astfel încât să adăugăm valoare și să îmbunătățim operațiunile unei organizații. Trebuie să fim integri și să respectăm principiul confidențialității, pentru că, din postura de Auditor Intern, avem acces la multe informații cu caracter sensibil. Trebuie, totodată, să fim competenți și obiectivi. Procesul de Audit Intern urmează un parcurs pe care îl stabilim cu top managementul companiei. Astfel, decidem care sunt etapele și pașii, stabilind și ce anume vrem să obținem de la respectivul audit. Derularea verificărilor de audit presupune și definirea anumitor teste de control și teste de detaliu, care conduc, ulterior, la formularea constatărilor și recomandărilor din raport. Procesul de audit intern are trei pași: evaluarea riscurilor și planificare, derularea misiunilor și emiterea unui raport, pe care îl confirmăm cu reprezentanții managementului și cu persoanele implicate în implementarea ulterioară a recomandărilor. Ulterior, stabilim un calendar de implementare a recomandărilor, discutăm cu persoanele responsabile, urmărim periodic statusul recomandărilor și, dacă este nevoie, facem ajustări la calendar”, a spus el.
A urmat Cristina Săulescu, Partener, Cabot Transfer Pricing, care a vorbit despre provocările pe care trebuie să le navigheze un director financiar.
„Sunt multe companii care nu au încă un CFO, ci un contabil-șef și un consultant fiscal. Astfel, trebuie ca el să preia și rolurile CFO-ului de: planificare, furnizare de informații financiare, managementul riscului, asigurarea finanțării și managementul operațional. Un CFO trebuie să știe foarte bine și ce se întâmplă în departamentul de HR, pentru că, pentru a produce resursele financiare de care are nevoie, trebuie să ne asigurăm că resursa umană e bine organizată, bine remunerată. Clientul intern este reprezentat de acționariat, care își dorește să obțină venituri cât mai mari, iar principalul său instrument în companie este CFO-ul. CFO-ul nu trebuie considerat ca un subordonat al CEO-ului, ci un partener al său. Una din cele mai mari provocări o reprezintă legislația financiar-fiscală, pentru că este în permanentă schimbare, este complexă și interpretabilă, interacționează cu celelalte legislații aplicabile afacerii. CFO-ul trebuie să încerce să digitalizeze toate procesele financiar-contabile, să asigure control și securitatea datelor financiare. Este foarte important și să dezvolte talentul, capacitatea și diversitatea modalităților de lucru, astfel încât oamenii să fie pregătiți”, a explicat ea.
Un alt subiect abordat în cadrul conferinței a vizat prețurile de transfer și ce trebuie să avem în vedere în relație cu grupul, autoritățile fiscale, auditorii și consultanții pentru un dosar al prețurilor de transfer de succes. Astfel, Lavinia Monoranu, Transfer Pricing Partner, TaxWise, a punctat: „Prețurile de transfer sunt prețurile practicate între entități afiliate. Este bine să avem o discuție cu grupul în materie de prețuri de transfer, pentru că ei au o imagine asupra entităților care aduc valoare. Ce putem face? Putem cere masterfile-ul – un document descriptiv ce trasează principalele principii aferente tranzacțiilor intragrup. Ce facem cu el? Îl primim, îl parcurgem, îl dăm consultanților, însă acesta nu trebuie prezentat autorităților fiscale. Legislația prețurilor de transfer are anumite caracteristici pe plan local și nu coincide cu normativele internaționale, astfel că a apărut o directivă care să armonizeze domeniul prețurilor de transfer – să fie același principiu după care să funcționăm toți.
Să ne uităm la relația dintre CFO și ANAF pe tema prețurilor de transfer. Autoritățile fiscale au început să transmită notificări de conformare, ce se referă la riscuri noi sau nou identificate, ce nu au fost transmise anterior. Există 30 de zile pentru conformarea pentru această recomandare, iar în cazul în care nu sunteți de acord cu ea, se poate transmite un feedback argumentat autorităților fiscale.”
Remus Mihai Hirceaga, Country Manager, ERA Group, a analizat impactul situației geopolitice asupra lanțului de aprovizionare și ce pot face liderii pentru a menține stabilitatea organizațiilor în acest context.
„Supply chain este un subiect foarte important – nu ține doar de zona de aprovizionare, pentru că vorbim despre niște ecosisteme. Lanțul e mult mai complex, mult mai fragil, mult mai volatil. Din experiențele cu clienții noștri, noua normalitate în ceea ce privește lanțul de distribuție este extrem de complexă și de vulnerabilă. Războiul din Ucraina a demonstrat un lucru extrem de important: vulnerabilitatea Europei din punct de vedere energetic, ceea ce a făcut anumite business-uri să se închidă. Având numeroase probleme, între care Canalul Suez, care leagă Europa de Asia, războiul din Orientul Mijlociu a afectat și mai mult lanțul de aprovizionare, astfel că partea de stoc a crescut foarte mult. Lanțurile de aprovizionare sunt legate între ele, iar dacă apare o grevă într-un port, de exemplu, și celelalte elemente vor fi afectate. 30% din comerțul mondial trece prin Canalul Suez.
Văzând aceste probleme pe lanțul de aprovizionare, multe state, precum SUA, au început să reconsidere, recalibreze și reconfigureze strategiile, astfel încât să producă acolo unde vând sau să cumpere acolo unde produc. Toată lumea încearcă să se repoziționeze, să găsească soluții.”
A DOUA SESIUNE
Dorina Marcu, Manager, People Advisory Services Romania, EY Romania, a deschis a doua sesiune vorbind despre Stock Option Plan ca avantaj fiscal pentru creșterea afacerii și a talentelor.
„Avem patru momente ale unui Stock Option Plan. Primul este acordarea opțiunilor – acest moment nu e impozit pe venit și nici de contribuții sociale, pentru că nu se contorizează un beneficiu concret pentru angajat; este doar o opțiune. Vorbim și despre maturizarea acțiunilor și despre exercitarea opțiunii asupra acțiunilor, iar ultimul moment este cel al vânzării – abia aici apare impozitarea. La momentul vânzării acțiunilor de către participanții la plan, ei vor avea un câștig de capital ce va fi impozitat. Câștigul din vânzarea de acțiuni proprii se impune cu 10% și trebuie depusă o declarație unică la ANAF. Dacă este cazul, datorăm și contribuția socială de sănătate. Aceste planuri au fost create cu scopul de a stimula forța de muncă, managerii de top, în vederea creșterii afacerii. Avem, totodată, costuri fiscale reduse. Stock Option Plan poate fi folosit cu succes pentru a motiva performanța, ceea ce va duce la retenția angajaților pe termen mediu și lung și va aduce, totodată, un avantaj competitiv.”
În continuare, Marius Maier, Partener, Director General, CMC GRUP RISK ADVISOR, a vorbit despre gestionarea situațiilor de risc pentru a asigura stabilitatea organizațiilor.
„Realitatea ne-a demonstrat că anumite evenimente pot pune companiile în dificultate și că din ceea ce era un business funcțional au rămas doar amintirile. Prin implementarea programelor de risc, putem controla ceea ce contează. Este important să avem o perspectivă externă – este ușor să faci evaluarea riscurilor cu oamenii din companie, însă ei vor gândi dintr-o perspectivă internă situațiile. Amenințările de securitate, schimbarea contextului economic și politic, calamitățile sunt riscuri foarte mari pentru organizații. Din nefericire, multe companii nu își evaluează corect riscurile la care se expun, astfel că se întâmplă să ajungă la prejudicii care le dau planurile peste cap sau care le pun stabilitatea în pericol. În 2024, vedem că numărul insolvențelor este într-o creștere alarmantă. Anul trecut, existau multe cazuri de concordat preventiv, însă anul acesta este al insolvențelor. Realitatea economică și cea de zi cu zi duce la contexte ce pun în pericol siguranța. Sunt evenimente sau amenințări pe care nu le puteți influența, însă puteți lua măsuri pentru a reduce daunele. Riscul nu se anunță când vine, astfel că trebuie să luăm deciziile luând în calcul și ceea ce ar putea să ne afecteze într-o manieră semnificativă. De aceea, trebuie să facem un audit pentru a ajunge să avem o protecție integrată la risc.”
Ultima parte a conferinței a fost dedicată unui panel moderat de Daniel Drăgan, Managing Partner, BusinessMark, la care au participat: Cătălin Gherghiță (Ekol International Logistics), Tiberiu Stoian (EXONIA), Ovidiu Bucătaru (Agricultorul Group), Adrian-Cătălin Bulboacă (Bulboacă & Asociații SPARL), Andreea Cristinari (Casa Auto), Octavian Avram (SelfPay).
Adaptabilitatea este un element cheie pentru a asigura continuitatea business-ului, au fost de părere invitații la panel. Astfel, Cătălin Gherghiță, CEO, Ekol International Logistics, a intervenit precizând: „Avem, în companii, generații care vin din urmă, care sunt relaxate în ceea ce privește tehnologia. Avem și generații mai reticente la schimbare. Însă, cu siguranță, este necesar ca oamenii să fie recalibrați, iar aici CFO-ul face diferența: cât de deschis este să implementeze sisteme digitale? Cât de deschis e să implice oamenii și să îi educe? Facem un prim-pas acum, prin RO e-Factura. Omul trebuie să înțeleagă implicațiile Ro e-Factura la timp, de exemplu. Pe financiar, există o presiune constantă. În partea de operațional, intervine R0 e-Transport. Din perspectiva calibrării riscului, se duce tot în zona de financiar responsabilitatea. Nu poți da acces în SPV oricărui om din companie. Astfel, trebuie să învățăm, trebuie să ne adaptăm, însă nu cred că vom avea mari provocări din perspectiva oamenilor din financiar, pentru că ei sunt obișnuiți cu dealine-uri, cu diverse soft-uri. În departamentul financiar ajung oameni responsabili și nu este dificil să faci migrarea de pe hârtie la digital.”
„Sunt optimist cu privire la digitalizarea, în general, a României. Am pornit cu un decalaj foarte mare față de restul Europei, însă am văzut inclusiv bănci de stat deschise la tehnologii. Avem un astfel de parteneriat cu o bancă. Acum doi ani, am lansat o aplicație cu peste 400.000 de utilizatori – e clar că apetitul populației este foarte mare față de digitalizare. Este un trend. ERP-urile sunt din ce în ce conectate la API-uri, nu la fișiere offline, încărcate. Există tendința de a furniza informații, eventual la secundă. Vorbim și despre data analysis, ce ne ajută să avem o înțelegere unitară asupra datelor. Ideea este să existe toate într-un loc, iar acest loc este departamentul financiar. Este o zonă de responsabilitate mare, unde circulă foarte multe date importante pentru companie. Suntem pe drumul cel bun, chiar dacă acum nu prea vedem luminița, însă în 2-3 ani, probabil că nu va mai fi nevoie să depunem atâtea hârtii și că vom mai scăpa puțin de birocrație”, a spus, la rândul său, Octavian Avram, CFO, SelfPay.
Parte din acest proces este adoptarea de noi tehnologii. În acest context, Ovidiu Bucătaru, CFO, Agricultorul Group, a explicat: „La începutul acestui an, Grupul Agricultorul avea o discuție despre ceea ce înseamnă bugetul de investiții din 2024. Aveam proiecte începute acum ceva timp și, în special, cele legate de granturi de finanțare nerambursabile. Astăzi avem proiecte noi, pentru că au apărut noi oportunități. Ne-am uitat și spre zona de reducere a costurilor, de creștere a eficienței operaționale. Ne uităm foarte atent la ce înseamnă ajutoarele financiare nerambursabile – fie că vorbim despre independența energetică, creșterea capacității de producție, îmbunătățirea indicatorilor de extracție și cum putem folosi toată tehnologia actuală. Retehnologizarea, dotarea cu senzori care colectează date în timp real, îți permit să scoți maximul dintr-un proces tehnologic. Proiectele cu fonduri europene ne plac foarte mult – înseamnă garanția statului român.”
„Perioada pe care o parcurgem nu e una fastă, în special ca urmare a unei presiuni din partea pieței și a clienților internaționali. Presiunile sunt legate de creșterea costurilor – legislativul ne-a generat niște costuri impredictibile. Chiar dacă am înregistrat o creștere cu 20% a capacității de producție, am avut anul trecut o scădere de 13% a cifrei de afaceri. Astfel, am adoptat strategia de a produce mai mult și mai ieftin, iar aici rolul departamentului financiar-contabil este să ne ajute să trecem prin această perioadă de impredictibilitate, să ne ajute să navigăm provocările și să le transformăm în oportunități (…) Avem o abordare globală – ne-am propus să avem tehnologii de ultimă generație, dotate cu toți senzorii posibili, care să ne ajute tot mai mult la preluarea de date. Implementăm, totodată, tehnologii care fac video-inspecție și care fac previziuni asupra potențialelor defecțiuni ce ar putea să apară în producție. În același timp, ne străduim ca aceste date pe care le colectăm să le putem folosi cât mai eficient, pentru a avea acces la informații cu privire la necesarul de stocuri. Toate aceste informații ar trebui să ajungă în cadrul departamentului financiar și, acolo, să putem face prognoze vis-a-vis de costuri, de implementarea soluțiilor ce ne reduc munca și cresc productivitatea și eficiența. Este o echipă transdisciplinară, iar cei din departamentul financiar trebuie să lucreze alături de cei din alte departamente”, a intervenit Tiberiu Stoian, CEO, EXONIA.
La rândul său, Andreea Cristinari, CFO & Director Executiv, Casa Auto, a adăugat: „Industria auto vine după doi ani în care mașinile nu au existat în piață. 2023 a arătat bine – am avut la început niște provocări cu întârzierea termenelor de livrare și, spre final de an, provocări legate de modificarea prețurilor legate de stocuri. România are un număr redus de roboți utilizați în producție față de media europeană. 2023 ne-a asigurat contextul să facem investiții în tehnologie, dar și în utilități. În 2024, piața autoturismelor înregistrate a avut o creștere de 14,4% față de anul anterior. Suntem mai precauți, nu ne asumăm creșteri, vrem să ne menținem în piață la cota la care suntem acum. Asta arată că există încă savings la nivelul populației. Vom face, în continuare, investiții, pentru a ne asigura creșterea și o gamă mai mare de servicii after-sales. Finanțările nerambursabile sunt opțiunea numărul 1. IMM Invest a funcționat, totodată. Avem și firme de leasing, pentru că refinanțează achizițiile clienților noștri.”
Vorbind despre sursele de finanțare, Adrian-Cătălin Bulboacă, Managing Partner, Bulboacă şi Asociaţii SPARL, a analizat aspectele privind metodele de finanțare ce le sunt accesibile antreprenorilor,
„Multinaționalele au liniile de finanțare asigurate în afara țării, însă preferința antreprenorilor este să se finanțeze de la bancă, pornind de la premisa că va fi mai redus costul finanțării. Băncile comerciale locale reprezintă sursa tradițională de finanțare. Există, într-adevăr, și fonduri de investiții cu prezență locală, ce sunt active pe piața locală și oferă finanțare. Există și fonduri ce nu au o prezență locală, dar care se uită cu interes spre oportunitățile unde pot plasa bani. În general, antreprenorii sunt axați, în mod firesc, pe costurile asociate finanțării. Costurile par a fi problema centrală, cel mai des enunțată de către antreprenori, pentru că trebuie să le prindă în proiecțiile lor financiare. Aș mai adăuga câteva elemente ce trebuie avute atât de către potențiali finanțatori de bănci, cât și de către antreprenori. Am constatat că băncile comerciale au o limită de finanțare, ce este dată de capitalul propriu și, atunci, sunt condiționate să finanțeze până la un anumit nivel. În experiența mea, valoarea cea mai mare ce poate fi dată de o bancă locală, ca medie, are 30-50 milioane de euro. Antreprenorii, pe de altă parte, s-au dus într-o zonă în care au nevoie de volume mai mari de finanțare ce nu mai pot fi gestionate de o singură cale de finanțare. Limita finanțării este, așadar, un aspect de avut în vedere. Totodată, gradul de pregătire documentar, economic și juridic e foarte important. Antreprenorul se concentrează pe nevoia sa de dezvoltare a afacerii și, subsidiar, asupra metodei de finanțare”, a spus el.
„CFO Conference” este un proiect BusinessMark
Pe parcursul acestui an, BusinessMark va organiza noi evenimente dedicate profesioniștilor din departamentul financiar. Astfel, proiectul „CFO Conference” ajunge în luna noiembrie Timișoara (13 noiembrie). Tot în luna noiembrie va avea loc la București „Tax & Finance Forum” (6 noiembrie), iar în luna decembrie organizăm o nouă ediție a conferinței „Financial Outcome”.
Partenerii evenimentului au fost: EY România, ERA Group, Cabot Transfer Pricing, NOA Group, CMC Grup Risk Advisor, TaxWise, Bulboacă & Asociații SPARL
Parteneri media: Spotmedia, Revista CARIERE, Bursa, Financial Market, Contzilla, Juridice.ro, 1asig.ro, Curierul Fiscal, Debizz, Transilvania Business, Jurnalul de Afaceri, Global HR Manager, Global Manager, EventsMax, Revista Piața, DigitalBusiness, PRwave, spațiulconstruit.ro, Club Economic, Economistul, România Durabilă, angajatorulmeu.ro, MATEK, Femei în Afaceri, BusinessVoice