Despre ”MINUNI TRĂITE” cu CORINA CHIRIAC, în cadrul Galei “SENIORI de COLECŢIE”
„Mi-e dor de Arta Spectacolului pe care am învățat-o și am admirat-o în studenție, deci rămân fidelă primei iubiri! Rămân fidelă marelui Creator de Artă, pentru că adevărata Artă a Spectacolului aparține Alpha și Omega, Bunului Dumnezeu, care este nemăsurat în Inventivitate, Diversitate și Splendoare! În fața acestui Spectacol Cosmic, ne regăsim copii și admirăm cu ochii larg deschiși tot ce ne înconjoară, pentru că întreg spectacolul din jur este spectaculos!” –Corina Chiriac
Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” (Președintă Alexandra Dobre) organizează marți 28 februarie 2023 o nouă întâlnire de suflet care o va avea ca invitată de onoare pe celebra artistă CORINA CHIRIAC.
Cea de-a VII-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” va avea loc la Sala LUCEAFĂRUL (strada Ion Ghica nr. 3), la orele 12:30.
Evenimentul va fi moderat de jurnalista Oana Georgescu.
În cadrul Galei “SENIORI de COLECŢIE” va avea loc şi o sesiune de autografe oferite cu generozitate de autoarea cărţilor editate şi lansate la Editura ”ȘCOALA ARDELEANĂ”, al cărei stand se va regăsi în holul Sălii LUCEAFĂRUL:
● ”Minuni trăite”, 2021
● ”Două piese de teatru”, 2022
„Vă doresc lectură plăcută! Iar ție, dragă cititorule, îți doresc o călătorie agreabilă prin gândurile mele!” – Corina Chiriac
Cartea „Minuni trăite”, care este și laitmotivul acestei întâlniri de suflet organizată de Asociația “Institutul pentru Îmbătrânire Activă” cuprinde poveștile unei vieți pline de talent, muncă, întâlniri de suflet, pierderi și regăsiri, emigrare și întoarcere, o viață în care cumpenele i-au fost vegheate de intervenția divină. Despre acest proiect editorial de mare succes, reputatul Prof. Dr. Dumitru Constantin – Dulcan nota în prefaţă: „Cartea se citeşte ca un roman, cum se spune în popor, „cu sufletul la gură”, nedezminţind titlul său de „minuni trăite”, pe care le redă cu un farmec aparte, seducător şi cu mult umor. Este indiscutabil că valoarea cărţii este egală de la un capăt la celălalt. Când prezentul ne dezamăgeşte, refugiul în trecutul unei celebre artiste, păstrat într-o carte, poate fi un dar”.
Lansat recent, volumul „Două piese de teatru” cuprinde piesele de teatru „Amant de profesie” și „Serenadă pentru Carul Mare” scrise, prima, la începutul anilor ‘70 și cea de-a doua, la mijlocul anilor ’80. Textele spumoase, savuroase, jucabile şi astăzi redau situaţii diferite de viaţă care și-au păstrat trista sau suava actualitate. Autoarea a dedicat această carte tuturor marilor personalități ale culturii divertismentului românesc care au inspirat-o și, prin sfaturile lor, au ajutat-o să îşi modeleze pasiunea pentru Arta Spectacolului, dar şi artiștilor din lumea întreagă, actori, interpreţi, balerini, comedieni, regizori pe care i-a admirat de-a lungul vieții și care i-au fost inspirație pentru cariera sa artistică fabuloasă.
Să nu uităm faptul că, artista care a încântat generații întregi de români și de străini, cu vocea sa inconfundabilă și cu talentu-i remarcabil, este absolventă a UNATC „I.L.Caragiale” București (promoția 1972, clasa Actorie, profesori Constantin Moruzan și Mihai Mereuță) și a debutat ca actriță, studentă fiind, pe scena Teatrului de Comedie. A fost colegă de generație cu George Mihăiță, Florin Zamfirescu, Mircea Diaconu, Ștefan Velniciuc și Gelu Colceag.
La numai 21 de ani cucerea Trofeul ”Steaua fără nume”; celebrul spectacol concurs era regizat atunci de Sorin Grigorescu și Simona Patraulea. În numai trei luni, a parcurs toate cele trei etape și a obținut din partea juriului condus de Octav Enigărescu nota maximă, 10! A cântat atunci melodia ”Valurile Dunării” de Iosif Ivanovici, versuri Aurel Felea, nemuritoare piesă cu care va debuta și la radio, o arie din opereta ”My Fair Lady” și piesa ”Il est mort le soleil”. Un an mai târziu, la Festivalul Internațional ”Cerbul de Aur”, Corina Chiriac a lansat două piese care aveau să devină șlagăre nemuritoare: ”Inimă nu fii de piatră” (compozitor Edmond Deda, pe versuri de Harry Negrin) și ”Va veni o clipă” de Paul Urmuzescu și Mihai Dumbravă. Avea să revină pe scena de la Brașov în anul 2019 cu un recital extraordinar care a marcat împlinirea a 40 de ani de la primul show color de televiziune, “Eu sunt Corina!”, realizat de Tudor Vornicu și premiat la Festivalul Internațional al Filmelor de Televiziune de la Montreux, Elveția.
Despre toate aceste realizări, despre fascinanta sa poveste de viață, despre întâmplări și minuni trăite, dar și despre donația impresionantă făcută de marea artistă în septembrie 2021 Muzeului Național de Istorie a României care pune în valoare un număr semnificativ de piese de patrimoniu privind patru generații din familia Nestorescu – Calaigian – Chiriac și din colecția personală, veți afla cu ocazia Galei SENIORI DE COLECȚIE, eveniment ajuns deja la cea de-a VII-a ediție.
„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.
Primele ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ, Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj și a C.S. Dinamo şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE,. La cea de-a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen.Lt.(rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Profesor Doctor DUMITRU CONSTANTIN DULCAN șicelebrul artist GRIGORE LEȘE.
”Este un privilegiu să ai ocazia să întâlnești și să îi asculți pe oameni speciali care au contribuit la promovarea imaginii României și a românilor pretutindeni în lume! Cred că, prin acest proiect unic, putem modifica percepții și influența destinele generațiilor de ieri, de azi și de mâine. Construim o punte între generații, prin care tinerii și vârstnicii au ocazia să cunoască, să îi asculte și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și campioni, cu medici, profesori și veterani de război – importante valori ale României, exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”.
Vă așteptăm marți 28 februarie 2023, ora 12.30, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția a VII a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”.
Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment:
SPONSOR GOLD: CATENA – Farmacia Inimii
SPONSORI SILVER: AFFINITY – Life Care
Parteneri susținători: AUDIONOVA Aparate Auditive, Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România, Domeniile Prince Matei
Parteneri media: TVR, Ziarul News, România TV, Metropola TV, AGERPRES, Național TV, ştiripesurse.ro, Ultima Oră, Radio România, AMOS NEWS, Senso TV, Ziarul de Investigații, Profi24 TV, ziarul Profit, Revista CARIERE, Click!, Nova Media, Phoenix Media, Sănătatea TV, GMR Media
Sursa foto: Facebook