Dresajul elefantilor si succesul
Poate ca esti uimit, pentru ca in cazul in care ai fost la circ, nu ai vazut niciun lant gros, niciun pilon bine fixat. Asa este! De-a lungul timpului, pe parcursul dresajului, lantul gros s-a transformat intr-unul mai subtire, apoi intr-o funie, apoi intr-o sfoara subtire, iar mai apoi in “nimic”. Elefantul insa, s-a obisnuit! Se invarte acum in cerc fara sa mai fie nevoie de ceva care sa-l tina cu forta.
Poate te intrebi acum care este legatura cu succesul. Suntem educati in general pentru mediocritate, suntem educati sa ne invartim in cerc. In permanenta cineva ne spune ca procedam bine sau, din contra, ca procedam gresit. La scoala suntem invatati ca exista un singur raspuns corect. Viata ne invata insa ca sunt mai multe raspunsuri corecte. La scoala nu invatam cum sa ne adaptam schimbarilor, ci, din contra, invatam sa fim numai intr-un anumit fel. Invatam munti de carti, ceea ce nu este neaparat rau, numai ca, de la o limita se produce o uniformizare, creierul nostru nu mai este incurajat sa descopere, sa cerceteze, sa experimenteze si sa inoveze.
Lantul gros al elefantului este de foarte multe ori educatia primita la scoala, de multe ori chiar cea oferita cu buna credinta de parinti. Ne invatam cu ea si incet, incet, o consideram ca fiind singura corecta. Oare copiii au fost invatati macar in trecere ca cel mai mare risc este sa nu risti nimic? Foarte putin probabil!
Incet deprindem obiceiuri si convingeri limitatoare si, chiar daca nu mai avem niciun lant sigur in jurul gatului, preferam sa pastram zona de siguranta si de confort, nu indraznim sa pasim nici mai departe, nici mai aproape. Ne formam convingeri care ne arunca in mediocritate, una din convingeri fiind aceea ca o slujba bine platita poate reprezenta o cariera stralucita.
Incearca sa te intrebi: cate convingeri iti limiteaza viata, iti limiteaza bucuria, felul de a fi, felul de a trai, felul de a actiona? Poti sa presupui o clipa ca tot ceea ce ai invatat este fals, doar pentru o clipa? Presupune ca este adevarat contrariul, adica ceea ce considerai anterior ca este fals sau imposibil. Este un exercitiu minunat. Afla care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru tine si intreaba-te daca nu cumva un lant gros nu te-a lasat sa ajungi la ele.
Poate acest lant gros nu te lasa sa te bucuri suficient de viata personala, sau poate de cea profesionala. Poate iti dai sema ca nu-ti doresti o casa scumpa, sau poate ca o poti avea daca iti doresti. Care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru tine? Ai avut curajul sa stralucesti pana acum? Ai curajul sa stralucesti mai mult atat in viata personala cat si in viata profesionala? Poate in tine este un diamant neslefuit, iar lantul, devenit funie, te-a convins ca nu merita slefuit? Aceasta funie invizibila ne limiteaza, este prezenta in fiecare dintre noi, este blocajul catre a fi noi.
Multi oameni spun ca timpul inseamna bani. Asa este, insa mai inseamna si altceva, mai mult decat bani, timpul inseamna cu adevarat VIATA! Viata mea, a ta, a celor dragi noua! Mai avem de trait pe acest pamant 10, 20, 30, 50 sau mai multi ani, nici macar acest lucru nu-l stim. Stim insa ca putem deveni regizorii propriului nostru viitor, sa incetam sa mai fim actori intr-un alt film. Daca viata ta ar fi un film, ce gen ar fi? Ar fi o drama, un film de actiune, o comedie, un film de dragoste, sau un alt gen? Poate o combinatie? Fiecare dintre noi are o sansa, si anume sa-si scrie in cea mai mare parte scenariul propriului viitor! Fiecare dintre noi are puterea de a trece dincolo de lantul invizibil si sa devina regizorul propriului viitor.
Poate te intrebi ce semnificatie are dresajul elefantilor in viata ta? Sau poate te intrebi ce film vrei sa regizezi in continuare! Poate te intrebi daca ai lasat diamantul din tine sa straluceasca! Sau poate nu te intrebi nimic! Intodeauna avem libertatea de a face alegeri! Intrebarile de mai sus sunt infinite, insa raspunsul este al fiecaruia dintre noi, este dreptul nostru sa ne raspundem sincer. Nu exista un raspuns universal corect, raspunsul corect este acela pe care fiecare om are curajul sa si-l ofere.
Eu imi doresc un sigur lucru si anume sa te incurajez, macar pentru o clipa, sa treci dincolo de funia invizibila, macar cu gandul. Poate o sa-ti placa sau poate o sa te sperii, insa bucuria de a cunoaste si de a te cunoaste cu siguranta va fi o experienta unica. Iti doresc forta si vointa de a fi fericit sau fericita!
Marian Rujoiu
Trainer Manager Extreme Training,
The way to excellence!