Dupa ce gadgeturi ne uitam in 2011
La pranzul organizat de una dintre marile banci din tara, un consilier al guvernatorului BNR incepe sa-i filmeze pe cei din jurul sau cu ajutorul iPhone-ului personal. Gestul sau surprinzator nu trece cu vederea, iar colegii de masa incep sa il intrebe ce alte aplicatii foloseste si la ce il ajuta fiecare. Consilierul raspunde cu entuziasm, iar in final toti sunt la curent cu ultimele noutati in domeniu. E doar una dintre scenele care se petrec frecvent in cadrul reuniunilor de business, iar daca vreti sa va puneti si voi la punct cu aplicatiile disponibile in prezent in Romania, va stau la dispozitie magazinele virtuale specializate. Astfel, utilizatorii iPhone din Romania pot cumpara aplicatii din AppStore, iar clientii Nokia, din Magazinul Ovi.
„La nivel global, inregistram 3 milioane de descarcari zilnice in Magazinul Ovi. Este important ca utilizatorii sa stie ca exista continut gratuit sau contra cost, relevant pentru nevoile lor si ca aplicatiile pot sa ii ajute sa obtina mai mult de la terminalele lor”, afirma Razvan Petrescu, Country Manager Nokia. Romanii descarca aplicatii care le permit sa isi prelungeasca durata de viata a bateriei, aplicatii de siguranta si protectie a datelor din terminale insa preferatele lor sunt aplicatiile tip divertisment si cele utilitare, precum: ZumZum, Youtube, HighSpeed 3DLite, Opera Browser.
Cu toate ca la jumatatea anului terminalele BlackBerry se aflau pe locul doi in topul vanzarilor de smart phone-uri la nivel local, compania producatoare Research In Motion inca nu permite clientilor romani sa cumpere aplicatii din magazinul virtual AppWorld, oferindu-le acces numai la cele gratuite. De asemenea, proprietarii de terminale Android au acces numai la aplicatiile gratuite din Android Market.
La birou, 24 H
In prezent, Razvan Petrescu foloseste un Nokia N8 si un terminal Nokia E72 accesorizat cu un set cu casti Bluetooth. Ii plac aplicatiile din segmentul productivitate, care sporesc capabilitatile terminalelor si care il ajuta sa fie mai eficient, de exemplu Nokia Messaging, dar foloseste si aplicatii precum Ovi Maps (sistemul de harti).
Din randul aplicatiilor business, Country Managerul a remarcat un interes crescut al utilizatorilor pentru managementul de fisiere, precum: Adobe Reader LE2.5 si Quickoffice Premier 6 – o solutie completa de office mobil, care permite crearea, vizualizarea si editarea fisierelor de tip Word, Excel si PowerPoint, chiar si cand nu ne aflam la birou. „Curiozitate starneste si o aplicatie care le permite utilizatorilor sa isi seteze listele de contacte, sa aleaga felul in care isi filtreaza apelurile, le permite sa salveze profiluri si sa planifice schimbarea acestora in functie de ora sau locatie – si care se numeste Advanced CallManager pentru S60”.
Aplicatii work&life
Forsquare. Cunoasteti oameni noi si impartasiti cu colegii noi informatii despre locurile in care mergeti. Foursquare va permite sa faceti „check-in” in locatiile in care va aflati si sa le spuneti si celorlalti ca va aflati acolo. Puteti sa va spuneti parerea despre un anumit loc sau consulta recenziile celorlalti inainte de a merge undeva. Aflati astfel rapid ce restaurant nou merita incercat sau cat de buna este cafeaua in locul unde tocmai ai fost invitat de un partener de afaceri.
Yammer. Este un serviciu de microblogging dedicat comunicarii interne. Asemanator cu Twitter, Yammer ofera posibilitatea unui schimb de idei in timp real, schimb de link-uri si de documente, dar totul se petrece doar in reteaua selectata de dumneavoastra. Astfel ca, nu toata lumea are acces la informatiile impartasite. In acest moment, Yammer este folosit de angajati din cadrul Cisco Systems, Xerox si Hewlett-Packard.
SalesForce for Symbian. Maximizati-va productivitatea cu accesul mobil la informatii CRM. Salesforce pentru Symbian va ofera posibilitatea de a vizualiza si adauga rapid toate obiectele standard Salesforce, jurnalul de apeluri si sa atribuiti sarcini fiind in acelasi timp pe teren. Gratie lui, puteti pentrece mai mult timp pe drum pentru incheierea unor contracte, mai degraba decat blocat la birou. Puteti vizualiza si edita (sterge) conturi, contacte si crea evenimente.
Smartphone, de la 29 €
In primele noua luni ale anului, vanzarile de smartphone-uri s-au dublat, comparativ cu perioada similara din 2009, iar numarul de clienti care utilizeaza date mobile a ajuns la peste 3 milioane, spune Petre Dobrescu, Product Division Manager in cadrul Orange. Asadar, vorbim despre un segment de piata in plina ascensiune pe care compania vrea sa-l dezvolte si sa il faca mai accesibil pentru toata lumea printr-o gama diversificata de telefoane, la preturi convenabile.
Desi a fost lansata pe final de an, tableta de la Samsung, Galaxy Tab, s-a bucurat de o mediatizare generoasa. Reprezentantul companiei, Sorin Manea, are propriile statistici. El sustine ca in prezent exista circa 50.000 de utilizatori care au un telefon sau o tableta PC care ruleaza pe sistemul de operare Android (smartphone-urile au sisteme de operare specifice) dezvoltat de gigantul de Internet Google.
Conform lui Eric Schmidt, CEO-ul Google, integrarea de sistemul sau de operare a unor servicii bazate pe Internet permite dezvoltarea unor aplicatii precum navigatie cu indicatii pas cu pas sau traduceri in timp real, ceea ce diferentiaza Android de produsele rivale (printre care Symbian al finlandezilor de la Nokia si iOs, pentru iPhone). Si inca o veste pentru fanii sai. Urmatoarea versiune le va permite utilizatorilor sa plateasca pentru ceea ce cumpara cu telefonul mobil in loc de cartea de credit.
„Daca ar fi sa consideram terminalele cu Android drept un canal media dedicat unui public cu venituri peste medie, atunci ce companii nu si-ar dori sa il utilizeze in comunicare?”, se intreaba, pe buna dreptate, Sorin Manea, managerul Samsung. Printre companiile care isi doresc sa dezvolte aplicatii pentru utilizatorii de Android din Romania se numara bancile si retailerii, sustine Sebastian Presecan, manager de proiect in cadrul iQuest, compania clujeana care a dezvoltat Trip Journal, una dintre cele mai apreciate aplicatii pentru telefoanele mobile.
Oficialul Nokia, Razvan Petrescu, sustine la randul sau ca exista companii interesate de customizarea anumitor aplicatii pe nevoile lor, companii care au solicitat deja dezvoltatorilor sa creeze aplicatii de productivitate personalizate. Mai mult chiar, „sunt companii care prefera sa-si dezvolte aplicatii in house. In 95% din cazuri e o greseala costisitoare”, arata Dragos Manac, Business Development Consultant la Sinergetic Clouds.
Dragos Manac, Business Development Consultant la Sinergetic Clouds, foloseste in general aplicatii in regim cloud (acestea consuma extrem de putine resurse pe computerul unde este instalat, cea mai mare parte a resurselor fiind consumate pe serverele aplicatiei). El afirma ca in strainatate se folosesc cu succes Google Apps pentru comunicatie, solutii hosted de project Management, CRM sau ERP in cloud de genul Sugar, Salesforce sau ERP.ly. „Toate au costuri semnificativ mai scazute fata de implementarile traditionale si sunt mult mai flexibile si mai mobile”.
Viitorul tabletelor
Smartphone. Country Managerul Nokia este sigur de succesul modelului N8, dar si al lui E7 pe zona de business, acesta urmand sa fie disponibil spre sfarsitul primaverii, in 2011. Nokia E7 dispune de ecran tactil de 4 inci si tastatura QWERTY, ruleaza pe Symbian si are o memorie interna de 16GB.
Un nou ipad? Apple ar putea introduce pe piata o noua versiune a iPad-ului in al doilea trimestru din 2011, potrivit analistilor de la Goldman Sachs Group Inc. Noul iPad va avea un ecran de 9,7 inch si ar putea fi mai subtire si mai usor decat primul. Potrivit analistilor, gadgetul va dispune de o camera si un mini USB.
Tablete de la Acer. Din februarie 2011, Acer se pregateste sa intre pe piata tabletelor cu trei noi modele, cu diagonale de 7 si 10,1 inchi. Modelul de 10,1 inci cu sistem de operare Android va fi mai suplu si are carcasa din aluminiu. Tableta va avea conector HDMI pentru vizionarea filmelor Full HD (1.080p) pe ecranele TV.