Filosoful și eseistul Mihai Șora a murit, sâmbătă, la vârsta de 106 ani
Filosoful și eseistul Mihai Şora, unul dintre “reperele intelectuale şi civice” ale României ultimelor decenii, așa cum l-a descris Familia Regală a României, a murit, sâmbătă, la vârsta de 106 ani.
Anunțul a fost făcut de soția sa pe pagina de Facebook.
În această seară (luni, 27 februarie), la ora 21.00, sicriul cu trupul neînsufleţit va fi depus la Biserica Albă din București. Slujba de înmormântare va avea loc, marți, de la ora 13.00.
Mihai Șora, Cetăţeanul European al anului 2018
„Am văzut Europa dezmembrându-se, am văzut Europa mută în faţa barbariei, neputincioasă, obosită, eroică sau supusă; am văzut Europa dansând pe muzica altora: dictatori fanatici şi populişti bolnavi. Dar am ştiut întotdeauna – cu o încredere senină, de nezdruncinat – că partea generoasă şi genială a Europei va triumfa în faţa părţii animalice şi feroce, că Europa îndrăzneaţă – cea care, din vremuri antice, de la bătrânul Socrate, caută „de ce-ul lucrurilor” – acea Europă va găsi întotdeauna mijlocul de a pleca în căutarea răspunsurilor”, au fost cuvintele lui Mihai Şora transmise de soţia sa, Luiza Şora, în 2018, când Parlamentul European a decernat filosofului Mihai Şora Premiul Cetăţeanului European al anului.
Mihai Șora, cetățeanul european al anului 2018, crede în genialitate și generozitate
„A fost o vreme, în România, în anii cei mai întunecaţi ai dictaturii, în care mulţi intelectuali au fost interzişi de Cetate, trăiau pe fundul prăpastiei, erau aruncaţi în închisoare. Ceea ce ne-a salvat atunci nu au fost nici armele, nici cancelariile, ci spiritul european: Iliada şi Odiseea, Don Quijote şi Fedra, În căutarea timpului pierdut, Muntele vrăjit, Hamlet şi Divina Comedie, Călătoriile lui Gulliver şi Un anotimp în infern, Conştiinţa lui Zeno şi Memoriile lui Hadrian, Faust, Război şi Pace. Toată seva arzătoare a acestor cărţi şi a altora, suflul revigorant al Europei au putut să se strecoare – în pofida dictaturii, în ciuda cenzurii, fricii, frigului, foamei – între copertele unei colecţii cu titlu din trei litere BPT (Biblioteca pentru toţi)”. Acest lucru (la fel de indispensabil şi la fel de condamnabil într-o dictatură), a fost spiritul Europei, a mai spus domnul Şora.