Fostă fabrică de diamante transformată în cel mai mare parc de distracţii din România
Cu o investiţie de 25 de milioane de euro, cel mai mare parc de distracţii din România – Terra Park – şi-a deschis porţile ieri dimineaţă, pe bulevardul Timişoara, în locul unei fostei fabrici de diamante. Cei trei sportivi ai României, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi şi Ilie Năstase alături de ministrul Turismului, Elena Udrea, au fost gazdele evenimentului de lansare la care au fost prezenţi curioşi din toate colţurile Bucureştiului.
Cu o suprafaţă de 30 000 de metri pătraţi şi cu 30 de aparate de ultimă generaţie (17 de exterior şi 13 de interior), parcul va fi deschis pe tot parcursul anului, iar organizatorii se aşteaptă ca în primul an să treacă pragul aproximativ 600 000 de persoane. Mult aşteptatul roller-coaster, care se va deschide în curând are 310 metri lungime, iar înălţimea maximă va fi de 11 metri.
Pe lângă distracţie, parcul vă aşteaptă şi cu magazine de suveniruri şi cu un restaurant cu mâncare internaţională. Accesul în parc se face pe baza unui card pe care îl poţi reîncărca cu puncte pentru a avea acces la ride-uri. Cardul îl poţi împrumuta oricui doreşti.