Identități – prima expoziție de arte vizuale și recital de muzică clasică oferite de noua generație de muzicieni și artiști vizuali Tinere Talente
Publicul iubitor de artă și frumos este invitat la evenimentul de debut al noii generații de bursieri ai proiectului Tinere Talente. Identități, eveniment organizat de 10 ani de Fundația Regală Margareta a României, îmbină arta vizuală cu muzica clasică și face parte dintr-o serie de acțiuni de promovare a 30 de tineri muzicieni și artiști vizuali aflați la început de drum, susținuți în dezvoltarea și afirmarea lor artistică pe parcursul anului 2023.
Expoziția de arte vizuale Identități poate fi vizitată în perioada 6-10 martie 2023, de luni până vineri, între orele 11.00 – 19.00, la Elite Art Gallery din București (Piaţa Naţiunilor Unite nr. 3-5, Bl. B2, parter).
Lucrări de pictură, grafică, arte textile, fotografie, xilogravură, linogravură, instalații textile sau de obiect, realizate de bursierii proiectului, pot fi admirate în cadrul expoziției. Talentul, potențialul și mesajul artistic ale celor 15 bursieri artiști vizuali sunt oferite publicului prin expunerea lucrărilor semnificative prin care s-au identificat și diferențiat în fața juriului care i-a selectat ca bursieri anul acesta, compus din personalități din mediul artistic și academic, precum prof. univ. dr. Carmen Apetrei – grafician, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, lect. univ. dr. Sergiu Chihaia – artist vizual și Andrei Tudoran – pictor.
Vernisajul expoziției de arte vizuale are loc luni, 6 martie, începând cu ora 18.00, curator al expoziției fiind Ana Neagoe. Atmosfera evenimentului va fi întregită de un moment muzical – Mica Rapsodie spaniolă de Ferdinand Rebay – în interpretarea noilor bursieri Tinere Talente: Raluca Ciula – clarinet, Ștefania Turcu – vioară și Ioan Bănescu – chitară.
Identități se va încheia vineri, 10 martie, la Elite Art Gallery din București, cu un recital de muzică clasică susținut de tinerii bursieri muzicieni, începând cu ora 18.00. Ioan Bănescu – chitară, Ioana Mureșan – harpă, Isabela Stănescu – canto, Ștefania Turcu – vioară, Emilia Tudorache – canto, Andreea Mihalache – violă, Alexandra Barbosa – oboi și Julia Coteanu – violoncel vor interpreta lucrări din repertoriul lui F. Schubert, B. Andres, N. Paganini, H. Villa-Lobos, Franz Neuhofer și Franz Krommer. Programul muzical a fost atent ales și pregătit sub îndrumarea doamnei Verona Maier – pianist, mentor al proiectului Tinere Talente. Tinerilor muzicieni li se va alătura invitatul special, violoncelist Cornelius Zirbo, fost bursier al programului Tinere Talente.
Accesul la evenimente este liber.
Începând din februarie a.c., în urma unei proces complex de selecție, realizat de un juriu de specialitate compus din personalități din mediul artistic și academic, 30 de artiști cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani, care studiază la instituțiile de învățământ vocațional din țară și care nu dispun de resurse financiare, au devenit bursieri ai programului Tinere Talente, ediția 2023. Pe parcursul anului, aceștia beneficiază din partea Fundației Regală Margareta a României de burse, sesiuni de mentorat intergenerațional și masterclass-uri, precum și de acțiuni de promovare a talentului și lucrărilor artistice.
Numele celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali, care au devenit bursierii programului Tinere Talente 2023, în lista de aici.