Invitație la teatru. „Romeo și Julieta”, în regia lui Andriy Zholdak
„Romeo și Julieta”, după William Shakespeare, în regia lui Andriy Zholdak, este cea de-a treia premieră pe care Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu o va prezenta în luna septembrie.
Două familii rivale. Doi tineri care transformă ura părinților în iubire. O poveste de dragoste care va învinge timpul. Și un nou prilej de a celebra miracolul teatrului.
“Romeo si Julieta” e un “feeling”, e nodul din stomac care îți semnalează că te-ai îndrăgostit, e starea de imponderabilitate când „trebuie să-ți atingi capul ca să te asiguri că e încă acolo”.
Noul spectacol prezentat de TNRS, “Romeo și Julieta”, este o călătorie în spațiul fără granițe al dragostei: fără logică sau morală, fără jale și dispreț, fără plictis, fără comentarii. Aici atracția este prima lege fizică. Iar forța cu care tinerii accelerează unul spre altul se simte ca acea a căderii lor în abis. Pentru că acolo unde apare dorința, se ivește invidia, acolo unde lumina cade, în jurul ei amenință umbra. O aripă neagră, un strigăt, în mijlocul unei podele de dans.
Andriy Zholdak, autorul spectacolului, a luat un „clasic” și l-a remixat. Cunoscutul regizor ucrainean (re)imaginează în stilul unui montaj cinematografic, non-linear, povestea celor doi îndrăgostiți, aplicând un filtru surrealist și lăsând să strălucească limbajului poetic al lui W. Shakespeare.
“Romeo și Julieta” e o ploaie de meteoriți, întruchipată de tânăra echipă de actori ai teatrului și studenții secției de actorie, e referința unui mod de a fi, tânăr, frumos și viu.
„Într-o perioadă fragilă amenințată de pandemie și de războiul purtat în vecinătatea țării noastre, Naționalul sibian oferă spectatorilor o revizitare memorabilă a unui text canonic al culturii universale care vorbește, mai mult decât oricând, despre „starea de urgență” a actului de a te dărui celuilalt. Pe acest fundal de emoții copleșitoare, se distinge cuplul central care iubește până la moarte, tot așa cum, în cele din urmă, moare pentru a iubi. Cu intensitate, cu încăpățânare și, mai presus de orice, cu speranța pe care numai tinerețea și inocența o pot cuceri. Aducându-i în prim-plan pe studenții Departamentului de Artă Teatrală, producția sibiană este o celebrare a tinereții și a unui mod nonconformist de a simți emoția scenică, pentru a ne face părtași la puterea regeneratoare a teatrului într-un prezent paralizat de teamă”, a declarat Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
„Romeo și Julieta” va avea avanpremiera în 24 septembrie, ora 19:00, și premiera în 25 septembrie, ora 17:00, la TNRS – Sala Mare, Bl. Corneliu Coposu, nr. 2.
În distribuție: Crina Dumitrașcu, Radu Costea, Iustinian Turcu, Andrei Gîlcescu, Gabriela Pîrlițeanu, Horia Fedorca, Alexandru Malaicu, Ștefan Tunsoiu, Antonia Dobocan, Ada Bicfalvi, Emilia Ivan, Gabriel Muncuș, Mihai Mocanu, Ana Toda, Andrada Oltean.
Biletele sunt disponibile pe www.tnrs.ro și la Agenția Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17.