Open your heART for HOSPICE susține pasiunile angajaților lor și cauza asociației HOSPICE Casa Speranței
Leviatan Design și Ubitech Construcții, două companii recunoscute pentru inovația lor în domeniul construcțiilor, au lansat recent evenimentul caritabil Open your heART for HOSPICE, primul din seria From passion to action, care se concentrează asupra acțiunilor de susținere a echipei, dar și a celor din sfera socială.
Evenimentul Open your heART for HOSPICE a pus în valoare pasiunile artistice ale membrilor echipei Leviatan Design și Ubitech Constructii și a susținut, totodată, efortul asociației HOSPICE Casa Speranței de a oferi o șansă la o viață mai bună copiilor și adulților cu boli incurabile. Astfel, toți expozanții au fost de acord ca sumele de bani generate în urma licitației să fie direcționate către HOSPICE.
Acest demers reflectă, așadar, nu doar angajamentul celor două companii de proiectare și execuție de a contribui la binele social, dar și filozofia lor de a promova și celebra creativitatea membrilor echipei lor. Această inițiativă vine la scurt timp după ce Leviatan și Ubitech au extins paleta de beneficii pentru angajați, accentuând importanța pe care o acordă grupul de companii dezvoltării continue și bunăstării angajaților lor.
Open your heART for HOSPICE a găzduit 65 de obiecte de artă, create pe parcursul a 3 luni de 16 membri ai celor două companii, dar și de artiștii echipei Contemporia și Anca Dușe, care s-au alăturat acestui demers, după o lungă colaborare frumoasă, ce a condus la realizarea a numeroase proiecte creative împreună cu echipa Leviatan și Ubitech.
Aproape 100 de persoane au participat la licitația organizată de Leviatan și Ubitech, iar la final, toate creațiile expuse în cadrul evenimentului au fost achiziționate, generând astfel peste 13.000 lei pentru asociația HOSPICE Casa Speranței. Cu alte cuvinte, sumele de bani donate către asociație pot asigura necesarul de medicamente și consumabile medicale pentru 260 de pacienți, în două zile de spitalizare sau costul consultațiilor în policlinică pentru 160 de pacienți sau costul vizitelor la domiciliu ale echipei HOSPICE pentru 46 de pacienți.
Evenimentul caritabil le-a adus multă inspirație artiștilor Leviatan și Ubitech, care au realizat o mare varietate de obiecte de artă, printre care se numără tablouri, fotografii, obiecte kraft/handmade, piese de mobilier, accesorii vestimentare și multe altele.
Dragoș, Arhitect la Leviatan Design, a creat special pentru acest eveniment o piesă de mobilier, care transmite frumusețe prin simplitate, după cum o spune chiar el.
Anca face parte, de asemenea, din echipa de Arhitectură a Leviatan, și a pregătit pentru licitație mai multe accesorii minimaliste. Ideea de a crea aceste obiecte de artă i-a venit atunci când a realizat că i-ar plăcea să-și accesorizeze ținutele cu astfel de creații, iar în acest fel a descoperit posibilitatea realizării lor cu imprimanta 3D.
Mihaela activează tot în echipa de Arhitectură a Leviatan și a realizat 7 tablouri pentru acest eveniment, cu diferite tehnici de pictură, astfel încât să obțină forme și texturi spectaculoase.
Tiberiu face parte din echipa de Marketing a Ubitech Construcții și a fost expozant în cadrul evenimentului Open your heART for HOSPICE, pentru care a creat cu multă pasiune 2 tablouri abstracte, 2 tablouri cu peisaje și o lucrare de grafică în tuș negru și acuarele în care a surprins un colț de toamnă. Tiberiu a menționat că îi place să transpună pe pânză amintiri, gânduri și tot ceea ce este relevant și frumos, dintr-o perspectivă rațională.
Daniel, Site Manager la Ubitech Construcții, a pregătit pentru licitație o formă de artă fascinantă, care aduce laolaltă tehnici de grădinărit și estetica asiatică. Mai exact, Daniel a expus la eveniment 2 copaci bonsai pe care i-a îngrijit cu mult drag.
Monica, Inginer geodez la Leviatan Design, a pictat pentru Open your heART for HOSPICE un tablou abstract pe care l-a denumit “Viața prin ochii mei” și a mărturisit că își găsește inspirația privind viața de zi cu zi din mai multe perspective.
Anca din echipa Departamentului Procurement al Ubitech Construcții a realizat pentru licitație o geantă aparte din hârtie, plină de culoare și stil, pe care o consideră un accesoriu nonconformist.
Mircea din Departamentul Ofertare-Derulare Contracte al Ubitech a creat 6 lucrări de artă digitală, desprinse parcă din viitorul îndepărtat, care au fost ulterior înrămate și expuse în cadrul evenimentului caritabil.
Contemporia este un studio de design înființat în 2014 de Ioana Streza și Alex Burlacu cu gândul de a fi un spațiu de joacă și experimentare în zona artelor vizuale. Între timp echipa a crescut la 5 membri cu formare în domeniile artelor vizuale și arhitecturii, iar preocupările studioului s-au cristalizat, în primul rând, în jurul creației de bijuterie contemporană. Creațiile artiștilor de la Contemporia pot fi admirate pe Facebook, la acest link: https://www.facebook.com/Contemporia.
Bijuteriile Contemporia sunt creații unice sau produse în serii limitate, combinând metode tradiționale cu tehnologii moderne. Procesul de creare începe cu o idee și o schiță, evoluând în atelier sub mâna meșterului, unde metalul este modelat cu foc și ciocan, până când piesa finală își dezvăluie povestea.
„Suntem super recunoscători pentru colaborarea cu companiile Leviatan Design și Ubitech Construcții dintr-o mulțime de motive, unul dintre cele mai importante fiind acela că ni s-a acordat încrederea de a realiza lucrări artistice la cu totul altă scară față de cea a bijuteriilor, că ni s-a oferit libertate creativă și nu în ultimul rând, apreciere”, au menționat Ioana Streza și Alex Burlacu, artiști Contemporia.
Anca Dușe are pregătire în zona artelor plastice și a comunicării, a lucrat 12 ani în turism ca marketing manager, iar în prezent cea mai mare parte a activității sale este în zona de fotografie creativă. Compozițiile sale tip “lume în miniatură” pot fi văzute pe pagina sa de Instagram, care poate fi accesată la acest link: https://www.instagram.com/anca_duse/.
Colaborarea dintre cele două companii și Anca Dușe a avut ca rezultat într-unul dintre proiecte crearea a 14 compoziții artistice, avându-i ca protagoniști pe membrii echipei Leviatan și Ubitech, care au fost surprinși în diferite ipostaze inedite, datorită conceptului fotografic “lumi în miniatură”.
„Mereu spun că “lumile în miniatură” mă ajută să cunosc oameni, echipe și industrii noi, iar colaborarea cu Leviatan Design și Ubitech Construcții este poate cel mai bun exemplu. De-a lungul lunilor în care am lucrat împreună la proiectul aniversar am descoperit un domeniu de activitate în care mintea modelează materia, în care echipele se completează reciproc, iar oamenii sunt în același timp joviali, pasionați și profesioniști”, a precizat Anca Dușe.
Evenimentul caritabil a avut loc marți, 31 octombrie 2023, la recepția clădirii TN Offices 3a, cu sprijinul oferit cu generozitate de Timpuri Noi Square.
Mai multe detalii despre evenimentul Open your heART for HOSPICE sunt disponibile pe site-urile companiilor Leviatan Design și Ubitech Construcții.
*Acest material este de tip advertorial.