ParentX Events – Resursa Copiilor Împliniți – Revoluționăm Educația Copiilor și a Părinților în România
Intrăm într-o nouă eră a educației cu lansarea seriei naționale de evenimente ParentX, un fenomen educațional ce promite să schimbe percepțiile actuale și să deschidă noi orizonturi pentru părinți și copii. Prima oprire a acestei călătorii excepționale va fi la Ateneul Român din București, sâmbătă, 30 martie 2024, între orele 16:00 și 19:30.
PARENTX EVENTS nu este doar o serie de evenimente educaționale, ci o misiune dedicată construirii unei societăți mai înțelepte și mai prospere, pornind de la baza acesteia: educația copiilor și a părinților. Cu o prezență puternică în comunitate și un impact remarcabil, evenimentele noastre reprezintă o veritabilă forță de schimbare și evoluție în România de astăzi.
Despre Eveniment
ParentX aduce pe scena educației o echipă de speakeri excepționali, incluzând celebrități din domeniul educației și dezvoltării personale, experți în psihologie, medicină, neuroștiințe, precum și personalități cu un impact social puternic. Seria de evenimente ParentX a fost precedată de evenimentul Gala Părinților de la Ateneul Român din 20 ianuarie – un eveniment cu casa închisă, ce a atins o audiență la nivel național de peste 765,000 de oameni și a avut un impact major asupra întregii societăți românești.
Povestea numelui PARENTX.
În spatele denumirii”PARENTX” stă o poveste despre pasiunea pentru educația copiilor și dorința de a aduce schimbarea în viețile lor, pornind de la radăcinile fundamentale: părinții. “PARENT” înseamnă “părinte”, iar adăugarea lui “X” vine din semnificația numerică a acestui simbol – numărul 10 . “PARENTX” oferă o perspectivă către un viitor în care părinții devin “de nota 10”.
X-ul este și necunoscuta din ecuațiile matematice, o variantă de descoperit, de eXplorat, mai exact misiunea “PARENTX”: eliminarea oricărei necunoscute din ecuația educației și a succesului copiilor în viitor. “PARENTX” nu este un simplu nume, ci o manifestare a unei viziuni puternice și a unei pasiuni de a face o diferență în viețile părinților și copiilor.
SERIA DE EVENIMENTE PARENTX va avea loc astfel:
- 30 Martie – BUCUREȘTI, Ateneul Român (900 locuri)
- 27 Aprilie – IAȘI – Sala Unirea (750 locuri)
- 17 Mai – CLUJ – Cinematograf Florin Piersic (730 locuri)
- 08 Iunie – SIBIU – Centrul Cultural Ioan Besoiu (500 locuri)
- 22 Iunie – BRAȘOV – Hotel Kronwell (900 locuri)
- 12 Octombrie – TIMIȘOARA – Opera Națională Română (680 locuri)
ParentX aduce împreună o serie de personalități excepționale și experți în domeniul educației, precum:
- Răzvan VASILE: Personalitate TV, fondator MBAKids, creatorul primului software de afaceri din Romania (1992), Personalitatea Inspirațională a Anului în Educația Tinerilor, un adevărat vizionar în educația tinerilor.
- Psih. Niculina GHEORGHIȚĂ: Personalitate TV, Psiholog Clinician Principal, Formator, Expert Terapeut Bowen, Prezentator si Supervizor IMAGO.
- Dr. Psih. Ana BÀIESCU: Doctor Psihoterapeut Cognitiv Comportamental, Terapeut relațional avansat IMAGO, Educator parental certificat COS.
- Prof. Univ. Dr. Florian COLCEAG: Personalitate internațională denumit “Antrenorul de genii”,deținător a 84 de medalii olimpice de aur, Consilier al Presedintelui SUA, expert în cunoaștere integrată și dezvoltarea copiilor.
- Prof. Univ. Dr. Leon ZAGREAN: Doctor și Cercetător în Neuroștiințe, Fondatorul Societății Nationale de Neurostiinte din România, aducând perspective științifice asupra dezvoltării cognitive a copiilor.
- Părintele Vasile IOANA: O sursă de înțelepciune și inspirație spirituală pentru părinți și copii.
- Marius MOGA: Artist și producător internațional, aducând inspirație și creativitate în educația și dezvoltarea copiilor.
- Dr. CEZAR: medic cardiolog, Cezar Amititeloaie este o personaitate TV si social media de mare succes, o celebritate in domeniul medicinei holistice si educatiei.
- Stefan MANDACHI: Antreprenor si investitor celebru implicat activ in educatie si in creare de HUB-uri educationale.
- Laurentiu DOROBANTU: EMBA, expert in abilitati de comunicare, antreprenor, mentor, creator a celei mai eficiente metodologi de comunicare STAR, autor de carte.
- Radu PIETREANU: Actor, comediant, artist celebru și personalitate TV, aducând povestiri captivante și motivaționale.
- Nicu DASCALU: Triplu campion mondial în Arte Marțiale, aducând disciplină și determinare în educația și viața copiilor.
Evenimente anterioare – Impact și Audiență:
Precedentul eveniment din seria ParentX, GALA PĂRINȚILOR, din 20 ianuarie 2024 desfasurat tot la Ateneul Roman a adus 1000 de pariti dornici de cunoastere si a atins o audienta publica remarcabila de peste 765,000 de oameni, cu peste 400 de apariții în mass-media in doar 6 saptamani si cu o valoare totală estimata la peste 100,000 euro. Această reușită subliniază importanța și impactul evenimentelor noastre în comunitate și media.
Cu 5 televiziuni transmițând live din sala Ateneului, 4 posturi de radio prezente și acoperire în zeci de publicații și articole online, Gala Părinților a devenit subiectul principal de discuție în toate mijloacele de comunicare. Un efort complex de PR a implicat zeci de profesioniști, creând o ecou semnificativ în comunitate. Gala Părinților a dovedit că interesul pentru educație nu doar există, ci este în creștere. Cele 22 de personalități, experți și specialiști din 15 domenii educationale au adus contribuții semnificative. Alături de ei, 72 de premianți printre care și 12 copii campioni, au fost dovada că educația are puterea de a transforma vieți.
Mulțumim încă odată sponsorilor GALA PARINTILOR: ING Bank, Aqua Carpatica, VEDRA, CATENA, Coca-Cola HBC România, Musette, NAI România, Mandachi Hotel & Spa.
Căutăm Parteneriate Noi pentru PARENTX Events:
Căutăm parteneri de prestigiu pentru aceste evenimente de impact. Beneficiile pentru sponsorii ParentX Events includ vizibilitate extinsă, asociere de prestigiu, networking de înaltă calitate și responsabilitate socială.
Beneficii pentru Sponsorii PARENTX:
- Vizibilitate Extinsă: Prin parteneriatul cu ParentX, veți obține expunere maximă în fața unei audiențe angajate, atât online, cât și offline, cu oportunități de branding personalizate.
- Asociere de Prestigiu: Asociați-vă cu speakeri de top și evenimente care promovează excelența în educație și dezvoltarea copiilor, consolidându-vă reputația de lider de opinie în domeniu.
- Networking de Înaltă Calitate: Participarea la evenimentele noastre vă oferă oportunități valoroase de networking cu alți lideri din industrie și profesioniști din domeniul educației.
- Responsabilitate Socială: Demonstrați angajamentul față de dezvoltarea comunității și educația copiilor, consolidându-vă poziția ca un partener activ și responsabil social.
BILETELE sunt puse la vanzare prin partenerul BLT.ro iar sumele din vanzarea acestora vor fi donate catre copii cu potential aflati in risc de abandon scolar, sub forma de cursuri de abilitati, transformarea mintii si dezvoltare personală:
https://www.blt.ro/parent-x-resursa-copiilor-impliniti.html
Organizatori eveniment: Fundația Zâmbetul de Copil, MBAKids Academy, EDUPART – Federația Națională a Părinților, FONPC – Federația Organizațiilor Nonguvernamentale pentru Copii.
Parteneri de suport organizațional: Fundația Metropolis, Spitale Publice din Bani Privati, Fundația Siguranță Auto Copii, Asociația Șansa Ta, Dynamic Business Connection, Parentropolis, Social Moms, Modern Dads, MomSi, ASFANU – Asociația Familiilor Numeroase, Asociația ARIN, Fundatia pentru Educație și Vocație, Sfatul Parinților, MommyHAI, SportPSY, BRAINIQ, Călătoria Perfectă, Fabrica de Daruri
Parteneri media: MagicFM, Revista Biz, Aleph NEWS, WALL-STREET, Nine O’clock, Magazinul Cocorul, Ziarul NEWS, NEWS-ONE, 9AM News, Kudika, NORMADIA, InternetCorp, Garbo, Business Review, Club Antreprenor, PRwave, Qbebe, Copilul.ro, deMamici, Zile si Nopti, eFemeia, BLT.ro, Revista CARIERE, Magazin Sălăjean.
PressKit:
https://drive.google.com/drive/folders/1kLlHY_c1NapHG060kribHbuW3a5opupv
Vă mulțumim pentru considerare și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm împreună pentru
succesul evenimentelor ParentX.
Pentru mai multe informații de presă sau pentru solicitări de interviuri, vă rugăm să contactați:
Răzvan Vasile
Inițiator ParentX Events
Fondator Fundația Zâmbetul de Copil
0783 064 682