Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU, invitat de onoare la a IX-a ediție a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”
”Medicina este viața mea! Am muncit foarte mult, dar am făcut lucrurile cu multă bucurie, cu multă dragoste și cu dorința de a lăsa ceva în urma mea. Dintr-un spital vechi de 130 de ani, așa cum este Spitalul <Grigore Alexandrescu>, am făcut unul nou, am creat o echipă nouă și un concept nou! Aș putea să spun că am revoluționat, pentru țara noastră, modul de tratament al arsurilor la copii. Am scris tratate, am scris cărti, articole, am încercat să învăț studenții și rezidenții. Am vrut să le transmit acele lucruri pe care nu le poți învăța decât de la cineva care a trecut prin multe. Așa cum îți faci o familie sau crești un copil, la spital este important să știi că, în urma a ceea ce faci, va rămâne ceva după tine. Mă mândresc cu echipa de profesioniști pe care am format-o, care lucrează cu suflet și cu dragoste. Toate cunoștintele nu valorează nimic dacă nu le transmiți cu dragoste. Copiii simt imediat energia aceea care dă valoare lucrului pe care-l faci” – Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU.
Academician Profesor Doctor 𝐃𝐀𝐍 𝐌𝐈𝐑𝐂𝐄𝐀 𝐄𝐍𝐄𝐒𝐂𝐔, medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, membru al Academiei de Științe Medicale din România, membru fondator al Asociației Chirurgilor Plastici din România este invitatul de onoare al celei de-a IX-a ediții a Galei ”SENIORI de COLECȚIE” devenită tradiție și organizată de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, condusă de Alexandra Dobre, Președinte.
Evenimentul va avea loc miercuri 31 mai 2023, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL (Str. Ion Ghica nr. 3) și va fi moderat de jurnalista Mihaela Bîrzilă.
Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU este specialist în chirurgie plastică și reparatorie pediatrică, în microchirurgie reconstructivă și estetică și în chirugia mâinii. Datorită domniei sale, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală funcționează singura clinică din țara noastră specializată în chirurgie plastică pediatrică. Clinica este una dintre cele mai moderne din România și dispune de aparatură și echipament de ultimă generație și de o echipă profesionistă, formată din medici de renume. Activitatea sa profesională și științifică a depășit granițele României; este membru încă de la înființarea în 1996 a Clubului European pentru arsuri pediatrice, membru activ al Academiei de Științe din New York și visiting professor la „Shriners Hospitals for Children – Cincinnati Burns Hospital”. Tot în 1996 a devenit doctor în Medicină cu teza „Caracteristicile arsurilor la copilul de 0-4 ani”, coordonată fiind de Prof. Dr. Agrippa Ionescu.
Are o activitate științifică prodigioasă, încununată de numeroase diploma, trofee, medalii și premii speciale acordate pentru invențiile sale: Medalia de Argint la Salonul Mondial de Inventică, Cercetare,si Inovare Industrială (Bruxelles, 1999), Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Cavaler, ; Ordinul Naţional “Serviciul Sanitar” în grad de “Cavaler”, Decorația Regală „Nihil Sine Deo” sau Premiul de Excelență pentru ”contribuția la imaginea pozitivă a medicului în societate” acordat de Medica Academica. Este președintele Asociației Chirurgilor Plasticieni din România, al Academiei de Asociației Americane pentru Progres în Științe, al Societății Internaționale de Arsuri și al Asociației Europene de Arsuri (EBA) din 1993, vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale din România și președinte și fondator al Societății Române pentru Arsuri Pediatrice, fiind și membru al Consiliului Științific al Agenției Române de Transplant.Din anul 2000 Prof. Univ. Dr. DAN MIRCEA ENESCU este membru al Consiliului Profesoral al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, secretar al Comisiei de Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă a Ministerului Sănătății și Familiei. Începând cu anul 2006 a devenit membru în Comisia de atestare a diplomelor și titlurilor universitare din cadrul MEC, iar din anul 2007 este evaluator al programelor de cercetare de excelență CEEX – Academia de Științe Medicale.
„SENIORI de COLECȚIE” este un proiect inițiat și organizat de Asociația Institutul pentru Îmbătrânire Activă, cu scopul de a aduce în centrul atenției pe marile personalități care au contribuit la promovarea și valorificarea imaginii României și care au influențat în bine zeci de generații.
Primele două ediții le-au avut ca invitate pe multipla campioană olimpică ELISABETA LIPĂ şi pe marea Doamnă a Muzicii Ușoare românești, STELA ENACHE. La cea de-a III-a ediţie invitat de onoare a fost Gen.Lt.(rtr) Dr.Ing. DUMITRU DORIN PRUNARIU, primul român și singurul care a zburat în spaţiul cosmic; apoi au fost invitați marea actriţă de teatru și film MAIA MORGENSTERN, Manager al Teatrului Evreiesc de Stat, Prof. Dr. DUMITRU CONSTANTIN DULCAN, celebrul artist GRIGORE LEȘE, marea interpret de muzică ușoară CORINA CHIRIAC și îndrăgita interpretă de muzică populară MARIA DRAGOMIROIU.
”Este un privilegiu să ai ocazia să întâlnești și să îi asculți pe oameni speciali care au contribuit la promovarea imaginii României și a românilor pretutindeni în lume! Cred că, prin acest proiect unic, putem modifica percepții și influența destinele generațiilor de ieri, de azi și de mâine. Construim o punte între generații, prin care tinerii și vârstnicii au ocazia să cunoască, să îi ascute și să dialogheze cu importanți oameni de cultură, artă și știință, cu mari artiști și campioni, cu medici, profesori și veterani de război – importante valori ale României, exemple demne de urmat pentru noi toți” – Alexandra Dobre, Președinta Asociației “Institutul pentru Îmbătrânire Activă”.
Vă așteptăm așadar miercuri, 31 mai 2023, ora 17:00, la Sala LUCEAFĂRUL, la ediția IX a Galei ”SENIORI de COLECȚIE”.
Mulțumim tuturor celor care ne sunt alături în organizarea acestui eveniment:
SPONSOR GOLD: CATENA – Farmacia Inimii
SPONSORI SILVER: PREMIO Travel
Parteneri susținători: Fundația CRUCEA ALB-GALBENĂ România, AUDIONOVA Aparate Auditive, NexGen Farming, Asociația OAMENI, VALORI, FAPTE
Parteneri media: TVR, Ziarul News, România TV, Metropola TV, Agerpres, Național TV, ştiripesurse.ro, Ultima Oră, Radio România, Amos News, Senso TV, Ziarul de Investigații, Profi24 TV, ziarul Profit, Revista CARIERE, Click!, Nova Media, Phoenix Media, Sănătatea TV, GMR Media
Vă rugăm să confirmaţi prezenţa, nominal, la:
- Email: [email protected] / [email protected]
- Telefon: 0742.862.314. / 0722.434.986.