Roaming pentru o Europă mai unită
Bun venit în Germania! Tarif EURO apel: iniţiat 0,93 + tarif naţional standard/min, primit 0,93 la 10 minute; SMS:0,136. Textul nu e creaţie literară plină de cifre, ci un mesaj pe care l-am primit pe telefonul meu mobil în data de 27 decembrie 2011. Nu ştiu cum vi se pare tariful, dar mie mi s-a părut destul de mare, motiv pentru care m-am abţinut, pe cât posibil, să dau telefoane şi să trimit SMS-uri, deşi era o perioadă a anului în care oamenii se felicită şi îşi fac urări pe unde apucă. Însă de la 1 iulie 2012 tarifele au scăzut. Scăderea este necesară pentru ca utilizatorii să poată comunica şi naviga pe internet cât mai mult atunci când călătoresc în străinătate, afirmă reprezentanţii Orange România.
Clienţii Vodafone România, de exemplu, beneficiază de un mod de tarifare mai avantajos pentru apelurile iniţiate în roaming, prin serviciul de roaming Vodafone World, către ţările din Uniunea Europeană, Elveţia, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia (Zona 1 Vodafone World), precum şi pentru apelurile primite din aceeaşi zonă. „Costul efectuării unui apel local (către România şi către destinaţii internaţionale din UE) este de 0,29 EUR/min (fara TVA) “, potrivit oficialilor Vodafone. „Costul unui apel primit din ţările Uniunii Europene, Elveţia, Islanda, Liechtenstein sau Norvegia este de 0,08 EUR/min (fără TVA).“ În cazul mesajelor text, costul unui SMS trimis este de 0,09 EUR/SMS (fără TVA).
„Numărul mediu de utilizatori de servicii roaming a înregistrat o creştere de aproape trei ori între 2007 şi 2011, devenind foarte competitiv, în pofida climatului economic general şi a crizei financiare europene, care nu au dus, la nivel mondial, la o creştere semnificativă a traficului în roaming, explică Oana Cristea, Wholesales Services Senior Manager COSMOTE România. Operatorul se aşteaptă ca noile tarife să ducă însă la asta, atât prin efectele lor directe, dar mai ales prin cele indirecte, respectiv prin stimularea creativităţii pentru definirea constantă a unor oferte de Roaming cât mai diversificate şi adaptarea nevoilor la cât mai multe categorii de utilizatori.
Începând cu 1 iulie 2012, şi clienţii Orange plătesc când călătoresc în Uniunea Europeană 0,29 de euro pe minut pentru apelurile efectuate către ţările din UE, 0,08 euro/minut pentru apelurile primite, 0,09 euro pentru un SMS şi 0,70 euro/ME pentru traficul de date. De precizat că preţurile sunt fără TVA.
În avantajul tuturor
Reglementarea tarifelor trebuie să fie benefică pentru ambele părţi atât pentru clienţi, cât şi pentru operatori. „Noile tarife şi oferta mai diversificată vor duce cu siguranţă la un confort mult mai mare din punct de vedere financiar în timpul călătoriilor în străinătate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă extraopţiunea Roaming Traveler, disponibilă atât pentru abonaţi, cât şi pentru utilizatorii prepaid, prin care aceştia îşi pot folosi minutele naţionale şi internaţionale incluse în abonament sau extraopţiuni pentru a comunica atunci când călătoresc peste hotare“, explică Oana Cristea.
Cei de la Vodafone afirmă şi ei că au încurajat în permanenţă utilizatorii să comunice, indiferent de zonele în care au călătorit. În ultimii ani, odată cu rata crescută a adopţiei smartphone-urilor nevoile de comunicare au evoluat, iar clienţii îşi doresc tot mai mult să rămână conectaţi la informaţie, oriunde. Clienţii companiei care călătoresc în străinătate pot folosi, pe telefonul mobil, serviciile de voce şi date naţionale, incluse în abonament sau în extraopţiunile Cartelei Vodafone, la un nivel optimizat de costuri.
Reglementarea trebuie să fie benefică pentru ambele părţi, atât pentru clienţi, cât şi pentru operatori.
Orange are oferte la care tariful se situează sub nivelul tarifelor reglementate. Pe lângă tarife simple şi avantajoase, operatorul oferă şi un control al costurilor: clientul ştie în orice moment care sunt resursele disponibile şi are oricând posibilitatea să îşi suplimenteze opţiunile în funcţie de nevoile sale de consum. Cu opţiunea Favorite Country pentru călătoriile în ţările Uniunii Europene, Elveţia şi Moldova, tariful pe minut este de 0,17 euro, cu 41% mai mic decât tariful standard reglementat în EU. Cu opţiunile Travel Data, Orange se adresează tuturor tipurilor de utilizatori, atât segmentului business cu nevoi ridicate de consum, utilizatorilor de smartphones, dar şi utilizatorilor ocazionali. Printre facilităţie oferite, un tarif care poate ajunge până la 0.19 euro pe MB, de aproape 4 ori mai mic decât cel standard reglementat pentru ţările Uniunii Europene şi Elveţia.
Tarife de date mai bune
Dacă până la 1 iulie 2012, conform normelor europene, numai tarifele pentru serviciile de voce şi SMS în roaming erau reglementate, începând cu această dată, şi tariful serviciului de roaming de date se reglementează la 0,70 Euro/MB, având ca unitate de taxare 1KB în ţările Uniunii Europene, spun reprezentanţii Cosmote. „Chiar şi înainte de noua reglementare europeană, Cosmote furniza pe piaţă produse specifice de Roaming de date în ţările Uniunii Europene, care le ofereau clienţilor tarife mult mai mici decât cele reglementate acum. Un exemplu în acest sens sunt extraopţiunile Roaming Internet şi conceptul Travel & Surf“, spune Oana Cristea.
Folosind opţiunile de internet în roaming de la Orange, clientul beneficiază de activare gratuită, taxarea făcându-se doar la lansarea sesiunii de date în roaming, spun reprezentanţii companiei. De asemenea, opţiunile oferă avantajul reactivării automate a unui nou pachet după terminarea traficului inclus în opţiune. În acest mod, clientul navighează pe internet având siguranţa că va consuma în permanenţă din resursele opţiunii şi că nu va avea surpriza unui cost suplimentar la tariful standard.
Începând din luna iunie, utilizatorii de tablete, laptop-uri şi PC-uri abonaţi ai serviciului Vodafone Mobile Broadband, atât clienţi persoane fizice, cât şi clienţi companii, beneficiază de un trafic dublu de date, pentru opţiunea Vodafone Mobile Connect Daily Roaming 24h. Astfel, toţi cei care doresc să aibă acces la internet chiar şi atunci când sunt plecaţi din ţară, primesc de acum de 100 MB/24h, faţă de 50 MB/24 h, traficul inclus în oferta anterioară din portofoliul Vodafone. „Cei care doresc să rămână conectaţi cu partenerii lor de afaceri sau cu prietenii atunci când sunt plecaţi din ţară pot activa opţiunea de a avea internet pe laptop sau tableta în roaming, la un preţ de 6 euro/24 h pentru Zona Principală (în Austria, Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Portugalia, Spania, Elveţia şi Marea Britanie, respectiv 8 euro/24h pentru Zona Extinsă, din care fac parte ţări ca Albania, Australia, Cipru, dar şi Ghana sau Africa de Sud. Traficul suplimentar va fi taxat 0,7 euro/MB, respectiv 8 euro/MB, dacă se folosesc alţi operatori telecom în afara zonelor menţionate.
Operatorii de telefonie mobilă promit că aşa-numitul şoc al facturii nu trebuie să ne mai preocupe. Cosmote afirmă că implementarea acestui tip de serviciu a fost luat în considerare de către companie, dar din analizele preliminare a reieşit că utilizatorii nu simt nevoia unei constrângeri.