Technovation Girls România
Technovation Girls oferă elevelor cu vârste între 8 și 18 ani abilitățile de care au nevoie pentru a deveni antreprenoare și lideri în domeniul tehnologiei. Cu sprijinul mentorilor voluntari, profesorilor și părinților și folosind materialele gratuite puse la dispoziție, fetele învață să dezvolte aplicații pentru mobil care abordează problemele din lumea reală și un business plan complet.
Competiția Technovation Girls
Technovation Girls este un program internațional gratuit, anual. Sute de eleve din întreaga lume se înscriu, descoperă cu câtă ușurință pot să dezvolte aplicații, dobândesc noi cunoștințe și leagă noi prietenii. Programul este compus din experiențe de învățare unice.
Participantele dezvoltă o aplicație de mobil cu care participă la competiția internațională Technovation Girls.
La nivel național, competiția este organizată cu sprijinul BCR și ENDAVA, în calitate de co-sponsori naționali ai programului, subliniind angajamentul lor continuu față de promovarea și susținerea femeilor în domeniul tehnologiei.
Alătură-te comunității globale de fete care schimbă lumea cu ajutorul tehnologiei!
Te invităm să faci parte din comunitatea fetelor care își doresc să aducă o schimbare în lume cu ajutorul tehnologiei. Dacă ai între 8 și 18 ani și îți dorești să îți perfecționezi cunoștințele IT și abilitățile de leadership, în timp ce dezvolți o soluție pentru o problemă reală, te așteptăm la noua ediție Technovation Girls.
Cine poate participa la Technovation Girls
Technovation Girls înseamnă comunitate, dezvoltare și introducerea elevelor în lumea IT. În program se pot înscrie: eleve între 8 și 18 ani, profesori, părinți și companii. Indiferent de nivelul de cunoștințe IT elevele învață să dezvolte soluții IT sub forma unei aplicații de mobil care poate conține opțional și Inteligență Artificială. Cu proiectul dezvoltat fetele participă la competiția internațională Technovation Girls.