„Campionatul de bine” este aproape de final
Casa Ioana oferă adăpost pentru copii şi mamele acestora cu scopul de a le permite ulterior oamenilor să trăiască independent în comunitate. Costurile nu sunt foarte mari, 10 lei pe zi pentru oferirea unui adăpost unui copil şi 20 lei pe zi pentru ca un copil şi mama acestuia să beneficieze de adăpost. Mai mult de atât, copilul va avea acces din nou la educaţie, iar mama va avea acces la un loc de muncă stabil şi servicii psiho-sociale de suport.
Tot ce trebuie să faceţi este să accesaţi linkul aici şi să apăsaţi butonul verde de donaţie.
„Campionatul de bine” este o competitie de strângere de fonduri iniţiată de BCR, şi se adresează organizaţiilor înscrise pe platforma de donaţii online Bursa Binelui, dar şi celor care şi-au creat un profil până pe 16 iunie. Acesta este structurat sub forma unei competiţii cu mai multe etape, în care ONG-urile se pot califica în funcţie de sumele pe care le strâng şi de numărul de donatori convinşi.
În etapa finală, vor fi premiate primele trei organizaţii cu cel mai mare scor final (scorul final = suma strânsă x numărul de donatori). Premiile vor consta în dublarea sumelor strânse, până în limita a 5.000 de euro.