„Decât” – cuvântul-problemă al limbii române
Cuvântul „decât” ar putea primi fără probleme titlul de cuvântul-problemă al limbii române. Astăzi vorbim doar despre relația lui cu „ca”, în viitor abordăm și eterna problemă cu „decât”/„doar”.
Așadar, când spunem „decât” şi când „ca”?
Confuzia apare când facem o comparaţie, mai precis la o comparaţie de inegalitate. Raportul de egalitate este marcat prin „ca”, în timp ce dacă avem o comparaţie cu diferenţă, folosim neapărat „decât”.
Aşadar, NU vom spune niciodată „Eu sunt mai deştept CA tine”, pentru că tu ştii că ar fi trebuit să spun „Tu eşti mai deştept DECÂT mine”.