„Dreaming Apecar” – o poveste româno-italiană
„Dreaming Apecar” a fost prezentat în cadrul mai multor festivaluri de excepţie: „Arcipelago” de la Bari, Italia (16-23 martie); Festivalul de la Cannes 2013, Short Film Corner; Cecchi Point din Torino; Festivalul CINESTESIA din Legnano – unde a obţinut Menţiunea specială; AS FILM FESTIVAL 2013 din Roma – de asemenea, câştigător al Menţiunii speciale a juriului; Festivalul cinemAvvenire, Roma(15 iunie 2013).
Scurtmetrajul este o „comedie socială” care descrie schimbările societăţii din Italia zilelor noastre, o Italie afectată de criza economică şi problemele de integrare a emigranţilor – fapt inimaginabil până acum pentru italieni. Acţiunea filmului este plasată la Torino, unde există o comunitate românească foarte numeroasă.
Filmul subliniază raportul dintre românii şi italienii din nordul Italiei din punct de vedere uman şi social, şi este o parodie reuşit pusă în scenă de personajele principale (prin inversarea rolurilor care revin de regulă românilor şi italienilor în societatea italiană): o italiancă rămâne fără loc de muncă şi devine angajata unui bătrân român, care nu vorbeşte limba italiană.