„Kino-maidanul” One World Romania 2015
Luni, începând cu ora 20 :00 are loc la Cinema Pro deschiderea oficială a festivalului One World Romania, în cadrul căreia va fi prezentată ediția de anul acesta și va fi proiectat primul documentar: „Our Terrible Country”.
Cele 42 de filme ale selecției de anul acesta sunt împărțite în mai multe secțiuni: „Demo +/- Crație”, „Tovarășe capitalism”, „Războaie contra naturii”, „Adulți de nevoie”, „Traume” și „Focus: Africa”.
Ca în fiecare an, festivalul a invitat la București o personalitate a filmului documentar – de data aceasta producătorul german Heino Deckert, care va susține un masterclass sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 12:00 la Cinema Elvire Popesco.
De asemenea, secțiunea dedicată lui, „Portret de producător” oferă spectatorilor șansa să vadă patru dintre filmele premiate de el, cu subiecte legate de drepturile omului. O secțiune specială anul acesta este dedicată justiției, iar în cadrul ei va fi prezentat documentarul „The Serbian Lawyer”, al cărui regizor, Aleksandar Nikolic și protagonist, Marko Sladojevic vor fi prezenți la București în timpul festivalului.
Trei filme realizate în 2014 de regizori români sunt prezente în selecția acestei ediții de One World Romania, „Toto și surorile lui” și „Waiting for August” s-au mai bucurat de proiecții în țară, dar documentarul „Outside” al regizorului Andrei Schwartz va fi proiectat joi, 19 martie, de la ora 20:30 la Elvire Popesco, în premieră în România. De asemenea, festivalul păstrează tradiția de a arăta o nouă selecție de documentare realizate la Studioul „Alexandru Sahia”.
Pe kino-maidanul One World Romania își fac loc și mai multe evenimente conexe – dezbateri, workshop-uri, spectacole de teatru, o expoziție de fotografie și un circuit turistic – al căror program complet îl puteți consulta aici : http://oneworld.ro/2015/l/ro/evenimente/.