1 Mai…Ce sărbătorim, de fapt?

Să începem întâi cu ce înseamnă această zi la români, din punct de vedere al tradiției populare. Astfel, 1 mai reprezintă sărbătoarea de Armindeni!
În tradiţia populară românească, sărbătoarea este numită şi „Ziua Pelinului", sau “Pomul lui Mai” şi semnifică începutul verii, fiind consacrată belşugului şi rodirii pământului. Denumirea de Armindeni (Armendina, Armindin, Arminder) provine de la numele proorocului Ieremia, prăznuit de Biserica Ortodoxă în ziua de 1 mai (în slava veche Eremin inseamna "Ziua lui Eremia").
Armindenul se serbează pentru rodul pământului, şi se spune că e bine ca în această dimineaţă oamenii să se spele cu rouă pentru sănătate. Oamenii obisnuiau în trecut sã punã de Armindeni la portile caselor câte o frunzã verde de salcie, stejar sau fag. Obiceiul îsi are originea într-o legendă potrivit cãreia evreii care au vrut sã îl prindă pe Iisus noaptea i-au însemnat casa cu o rămurică verde. Când soldatii au venit să îl ia, au găsit la toate casele rămurele. Se spune că, de Armindeni, "lucrurile se leagă" și că ramura de la poartă trebuie pusă și în cuptorul în care se coace pâinea din grâul cel nou. Frumos, nu?

“Ziua de Arminden" sau “Ziua Pelinului" se sărbătoreşte în Transilvania, Banat, Bucovina şi Moldova la 1 mai, în Ţara Lăpuşului de Rusalii, în Muntenia şi Oltenia pe 23 aprilie, de Sângiorz. Pe vremuri, la petrecerile câmpeneşti se bea vin roşu amestecat cu pelin, “pentru schimbarea sângelui şi apărarea de boli”. În vechime, cea mai temută dintre ele, ciuma, putea fi alungată doar în “Ziua de Arminden” şi numai cu frunza de pelin: Frunză verde de pelin/ Iată-ne la Armendin,/ Beau mesenii şi mănâncă,/ Şi de ciumă nu li-i frică! (S. Florea Marian, 1899).
În „Istoria fondării oraşului Bucureşti”, Nicolae Vătămanu istoriseşte despre ziua de Armindeni când dumbrava (ori codrul) de la Băneasa se umplea de boieri şi cucoane, „ieşiţi” în natură, să se bucure de parfumul de „verde crud”, „de mugur alb şi roz şi pur”.

La modul general

Luna mai a fost numită astfel în onoarea zeiței Maia, o nimfă greacă a munților, mai târziu identificată cu cea mai frumoasă din cele șapte surori, Pleiadele. Părinții Maiei erau Atlas și Pleione, o nimfă a mării. Poate nu întâmplător lumea se îndreaptă către mare în această zi!
1 mai îşi are originile în sărbătorile Europei păgâne, precreştine, când se celebra reîntinerirea naturii. Tradiţia păgână a intrat în conflict cu Biserica Catolică, dar ziua a fost sărbătorită până la 1700.
Biserica respingea mai ales obiceiurile ciudate, care nu se deosebeau de ale Halloween-ului. Noaptea de 1 mai era cunoscută în multe ţări europene că fiind a Vrăjitoarelor. Tradiţiile celtice ale zilei vorbesc despre zeităţile vânătorii Diana și Herne.

Dar… Diana a devenit Regina lui Mai (simboliza viaţa câmpurilor) şi Herne a devenit Robin cel Bun (simboliza tot tradiţiile vânătoreşti), un predecesor al lui Robin Hood!
Sărbătorirea lui 1 mai în Europa a variat. Pentru meşteşugarii medievali era una dintre cele mai populare sărbători. Obiceiul cerea să fie aleasă o "Regină a maiului", cea mai frumoasă din toate femeile aşezării, pentru a conduce semănatul.

Cele opt ore

Să coboram cu picioarele pe pământul negru şi aspru. La 1 mai 1886, Federaţia Americană a Muncii declara o greva generală pentru a cere opt ore de lucru pe zi. 350.000 de muncitori de pe întreg cuprinsul SUA s-au alăturat grevei. Chicago a fost paralizat, o bombă explodând în Piaţă Centrală, chiar în mijlocul poliţiştilor. Provocaţi, poliţiştii au început să tragă la întâmplare în mulţime.

Au fost arestaţi opt lideri ai greviştilor. În absenţa dovezilor, au fost condamnaţi la moarte. Europenii au recuperat simbolul jertfei muncitorilor americani şi în 1889, Internaţionala Oamenilor Muncii (prima Internaţională Socialistă), declara 1 mai "Ziua Muncii". Steagul Roşu era numit "simbolul sângelui vărsat de martirii clasei muncitoare în bătălia lor pentru drepturi". Astfel, ziua a fost sărbătorită în întreaga lume încă din 1890. Sindicatele americane au început să facă presiuni în 1890 pentru recunoaşterea sărbătorii în SUA.
Victoria lor va fi parţială, pentru că unele state au acceptat să o celebreze, dar numai în luna septembrie. După ocuparea Europei de Est de URSS, republicanii americani au redenumit 1 mai, pentru a o "cosmetiza": Ziua Loialităţii. În 1947, datorită congresmanului Mc Carthy, ziua de 1 mai a redevenit în ochii guvernului american un pretext al sindicatelor infiltrate de comunişti pentru a organiza acţiuni de propagandă. A venit rândul preşedintelui Dwight D. Eisenhower ca în 1958 să redenumească ziua ca "Ziua legii". Ironia sorţii este că, în prezent, SUA au uitat aproape total aceste "momente", majoritatea americanilor apreciind picnicurile.
Alt popor, alt moment: "Ziua renașterii poporului" – marcată pe 1 mai în Germania, în perioada nazistă. Autor al ideii: Joseph Goebbels, ministrul Propagandei în timpul lui Adolf Hitler. Conceptul? Festival antic al regenerării anotimpurilor – imagine a renașterii poporului, simbol fiind o zvastică în fruntea steagurilor de mai.

De atmosferă…

Carol al II-lea, rege al României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940, asimila ziua de 1 Mai, el figurând la un moment dat drept „ocrotitorul muncii românești”. Apoi, pe vremuri comuniste, România a preluat 1 Mai ca un pretext de a mobiliza mulțimile. Dacă e să alegem un an comunist la întâmplare, de exemplu 1981, iată ce se scria într-un almanah al vremii: "În prezența tovarășului Nicolae Ceausescu, secretar general al Partidului Comunist Român, a tovarășei Elena Ceaușescu și a celorlalți conducători de partid și de stat, la 30 aprilie a avut loc, într-o atmosferă sărbătorească, de vibrant patriotism, adunarea populară din Capitală consacrată zilei de 1 Mai – Ziua solidarității internaționale a celor ce muncesc"…
Să trecem peste. Și să reținem că, dacă vreți să fiți sănătoși tot anul, trebuie ca în dimineața de Armindeni să vă spălați pe față și pe mâini cu rouă și să vă petreceți toată ziua în aer liber!