2112 voluntari au plantat 60.000 copăcei în 8 judeţe
Iniţiativa Plantăm fapte bune în România, care a debutat în 2011, are până în prezent peste 6900 de membri în comunitatea de plantatori de fapte bune. Aceştia locuiesc în apropierea localităţilor în care s-a plantat. Ei aleg să petreacă timp în aer liber, să ajute o comunitate, să cunoască alţi oameni, pentru că viaţa la oraş îi ţine departe de natură sau pentru că îşi doresc să lase ceva în urmă copiilor. Iar rezultatele sunt mai mult decât îmbucurătoare: cel puţin 70% din copăceii plantaţi s-au prins.
Acţiunile vor continua în vară, când plantatorii de fapte bune sunt aşteptaţi la tradiţionalele îngrijiri de sezon. De asemenea, românii sunt invitaţi să ia atitudine şi să găsească un pământ nou, dintr-o localitate nouă, pe care să-l adauge pe harta plantărilor de fapte bune.
Toate aceste eforturi sunt făcute cu muncă voluntară şi cu sprijin din partea unor instituţii de stat (Jandarmeria Română şi Inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, Direcţiile silvice, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, primării şi Direcţiile judeţene pentru tineret şi sport) din Satu Mare, Mureş, Iaşi, Ialomiţa, Argeş, Timiş, Covasna şi Vaslui.
Şi daca doriţi să vă implicaţi în plantările de păduri din acest an sau chiar în pregătirea unor acţiuni noi în cadrul Plantăm fapte bune în România,sunteţi invitaţi să aflaţi mai multe detalii de pe website-ul www.plantamfaptebune.ro sau din pagina de Facebook.