5 sfaturi pentru un prânz reușit cu angajatorul
Faptul că nu eşti la birou sau în sala de şedinţe nu presupune că te poţi purta ca la o masă în familie sau cu prietenii, există o etichetă specifică. Și 5 detalii care pot face diferența:
1. „Uită-ți” telefonul
Chiar dacă pare o ieșire amicală cu viitorul tău coleg, cuvântul potrivit nu este „casual”, cum spuneam mai sus ci „potențial”. Prin urmare, cum nici la primul interviu nu ai butonat telefonul, nu o face nici acum. Iar cea mai bună metodă pentru a rezista tentației este să lași terminalul mobil acasă ori în mașină. Dacă totuși nu te poți desprinde de el, pune-l pe silent și ține-l în buzunar. Nu pe masă!
2. Pregătește-ți niște întrebări
Înainte de întrevedere nu ar strica să faci puțin research despre companie. Să îți punctezi câteva aspecte neclare și să le discuți cu angajatorul. După cum spuneam, non-formal dar tot un interviu este și prânzul la care tocmai ai fost poftit.
3. Nu lăsa bunele maniere acolo unde ai lăsat telefonul, la punctul 1
Nu pune coatele pe masă, nu vorbi cu gura plină și… știi tu, te bătea și mama ta la cap cu astea.
Nu tăia toată mâncarea din farfurie ci înghițitură cu înghițitură. Dar înainte de toate, nu uita ca atunci când te așezi pe scaun să îți pui șervetul de masă în poală. Este un detaliu care, de multe ori, contează. Doar dacă prânzul nu are loc la shawormeria din colt. : )
4. Comandă mâncarea potrivită
Nimic nu este mai ciudat decât să te chinui să îți dai seama cum se mânâncă ceea ce ai comandat în fata viitorului tău șef. Astfel, comandă ceva nici prea simplu dar nici care sa te pună într-o situație jenantă. Un detaliu vital: ai grijă ce băutură comanzi! Un truc care te poate salva în această situație ar fi să îl lași pe celălalt partener al întâlnirii să îți propună primul. Indiferent de ce bei însă – paharul cu apă trebuie să fie prezent.
5. Sarea și piperul (întâlnirii)
Niciodată nu îți condimenta mâncarea înainte de a o gusta. Interlocutorul tău te va vedea, în acest caz, ca pe o persoană care sare peste detalii, se grăbește și vrea să ajungă direct la concluzii.
După cum am încercat să punctăm de-a lungul acestui articol, prânzul la care tocmai ai fost invitat reprezintă o componentă a procesului de recrutare. Atenția la detalii este vitală.
Acum lasă telefonul jos și fugi la masă. Ai grijă să nu întârzii. Baftă!