A avut loc reuniunea Sheffiled Alumni
La cea de-a opta editie a reuniunii comunitatii locale de alumni a Facultatii Internationale Sheffield University au participat peste 150 de persoane. Printre acestia se numara actuali si fosti cursanti ai programului Executive MBA, studenti la master, studenti licentiati, precum si reprezentanti ai companiilor private.
Prezenta Facultatii Internationale a Universitatii Sheffield, CITY College, in Romania are rolul de a intari relatiile dintre tara noastra si Marea Britanie. „Educatia a devenit din ce in ce mai importanta la nivel mondial si pentru a face fata noilor provocari economice este foarte important ca forta de lucru sa aiba acces la studii de inalta performanta. Actiuni precum cele ale Universitatii Sheffield pot duce la o colaborare mai stransa intre cele doua state. De ce nu, poate in viitorul apropiat vom vedea astfel de initiative si din partea universitatilor din Romania.” a declarat Paul Brummell, Ambasadorul Marii Britanii in Romania.
„In 2006 cand am venit in Romania, am fost atrasi in primul rand de potentialul extraordinar pe care l-am vazut in randul tinerilor. Toti sunt foarte determinati si isi doresc sa reuseasca in viata, fapt pentru care sunt dispusi sa munceasca foarte mult. De asemenea, cunosc multe limbi straine si aspectul acesta reprezinta un avantaj real pe piata competitiva a locurilor de munca. Daca ai cunostinte si detii si abilitatile de comunicare pentru a le putea pune in practica, usile unei cariere stralucide ti se vor deschide” a declarat Leslie Szamosi, Directorul Academic al programului EMBA Sheffield. Acesta este de parere ca programul poate contribui la dezvoltarea urmatorilor lideri din sectorul de business care sa ajute ajute la dezvoltarea economica a tarii.
De asemenea, studentii care au absolvit cursurile au remarcat aplicabilitatea acestora: „Desigur, exista si o parte teoretica, insa aceasta este tot timpul completata de analiza studiilor de caz din companiile prezente pe piata. Mai mult decat atat, poti pune imediat in practica ceea ce inveti la locul de munca. In felul acesta, informatia se asimileaza mai bine” declara absolventa programului, Ana D.