Absente motivate
Stilul de management a fost deseori desemnat ca principalul factor asociat cu absenteismul: in general, organizatiile foarte rigide, stilurile de conducere predominant autoritare, dar si posturile de lucru cu activitate monotona, prelungita si cu foarte putina libertate de decizie se coreleaza cu nivelurile ridicate de absenteism. Se poate calcula si o medie pe industrie, care devine referinta, iar variatiile nationale sau regionale se fac in functie de aceasta.
Legislatiile europene difera destul de mult in privinta absenteismului: sunt tari in care angajatul poate invoca existenta unui motiv medical pe perioade limitate de timp (1-3 zile, de exemplu) fara sa fie obligat sa prezinte un document semnat de un medic. In Romania, aceasta practica nu este in general permisa si, pana la schimbari legislative semnificative, o varianta de motivare a absentelor pe care angajatorul cu greu o poate refuza este concediul medical.
Am deschis acest subiect pentru ca, in urma cu cateva luni, a aparut o lege care incerca sa defineasca mai bine modalitatea de acordare a concediilor medicale. Sunt astfel definite perioadele de timp maxim pe care le pot acorda diferite categorii de medici: de exemplu, medicii generalisti (sau medicii de familie) nu pot acorda mai mult de 45 de zile de concediu medical pe an; de asemenea, pentru o singura afectiune, dupa sapte zile de concediu medical, prelungirea lui necesita examinarea de catre un specialist; singura exceptie este reprezentata de sarcina maternala.
Nici medicii specialisti nu pot acorda concedii medicale pe o perioda nelimitata de timp; perioada maxima este de 30 de zile, in succesiune. Pentru tuberculoza, concediul nu poate fi acordat decat de catre medicul specialist pneumolog. Pentru ca afectiunile sunt confidentiale, denumirile afectiunilor cauzatoare de zile de incapacitate temporara de munca se inscriu dupa lista de coduri de diagnostic ale Organizatiei Mondiale a Sanatatii. De asemenea, categoria de boli care reprezinta urgente medico-chirurgicale este specificata de Ministerul Sanatatii intr-un act legislativ special si trebuie codificata ca atare.
Tot in lege este mentionat faptul ca medicul de intreprindere (respectiv, medicul de medicina muncii) poate verifica justetea formala a inregistrarilor. Pentru corectitudinea in fapt a diagnosticului si/sau a numarului de zile de concediu medical prescrise exista de asemenea o instanta de control: aceasta este reprezentata de expertul Casei de Pensii, de expertii desemnati de Colegiul Medicilor sau de directiile de sanatate publica. Acestea sunt institutiile abilitate sa deschida o ancheta prin care este analizat dosarul medical, sa constate justificarea numarului de zile acordate in corelatie cu tipul si severitatea afectiunii, sa analizeze eficacitatea interventiei terapeutice si cauzele care au dus la esecul interventiei. Ancheta este demarata in urma unei solicitari scrise catre aceste institutii, formulate de angajator. In cazul in care se constata incorectitudini, medicul este sanctionat si, evident, plata concediului medical nu se mai efectueaza.
Medicul de medicina muncii trebuie informat despre concediile medicale, pentru ca trebuie sa reanalizeze fiecare caz in parte, din perspectiva aptitudinii pentru postul de munca. Daca, pana acum, faptul era o recomandare, in prezent, aceasta a devenit o practica din ce in ce mai raspandita, pentru ca, in acest fel, medicul poate fi un sprijin suplimentar in consilierea angajatorului si a angajatului. Departe de a rezolva toate situatiile, este cert ca acest demers legislativ este un instrument de reducere a absenteismului nejustificat si, cu cat va fi mai bine cunoscut de toti actorii implicati (angajati, angajatori, personal medical), cu atat isi va arata mai mult eficienta.