AFP: Mihai Șora, un fel de far călăuzitor – “L’écrivain centenaire qui galvanise les manifestants roumains”
“Pentru participanții la protestele antiguvernamentale, care în ultima vreme au loc aproape zilnic, numele lui Mihai Șora, scriitorul și filozoful român de 101 ani este un fel de far călăuzitor”, notează Agenția France Presse, într-un recent reportaj dedicat mișcărilor de protest din România și preluat de către televiziunea France 24 (https://www.afp.com/fr/infos/335/lecrivain-centenaire-qui-galvanise-les-manifestants-roumains-doc-16r9cs1).
Deși se deplasează încet printre demonstranți și de multe ori își ascunde chipul sub borurile pălăriei sale elegante, filosoful, care are peste 100 000 de fani pe Facebook, este imediat recunoscut.“Chapeau noir, vêtements sombres, on ne peut pas dire que cet homme discret cherche la lumière. Mais quand il se fraye un chemin dans la foule qui accuse le pouvoir roumain de vouloir museler la justice, les sollicitations pleuvent”, notează de asemenea AFP.
Deși până acum Mihai Șora era cunoscut mai mult pentru eseurile sale filozofice, acum el este celebru pentru participarea la manifestările civice împotriva corupției. Se descrie ca fiind un ”om al dreptății” și insistă să spună că liderii politici ”ar trebui să vadă realitatea așa cum e ea, nu pe baza intereselor proprii”. ”Ceea ce mă îngrijorează este soarta pe termen lung a țării. România are nevoie de un parcurs clar, european, nu-și poate permite să devieze”, spune el
”Entuziamul lui e contagios”, spune un manifestant, iar Georgiana, o femeie de 36 de ani, spune că prezența lui în Piața Victoriei este ”o lecție pentru toți tinerii”, tot potrivit AFP. ”Este simbolul respectului pentru adevăr și dreptate”, spune și Laurențiu, un bărbat de 63 de ani,
Născut în 1916, Șora știe să folosească la maximum noile tehnologii de comunicație și rețelele sociale. Într-una din din postările sale este prezentat momentul în care, în timpul unei demonstrații, un jandarm îl bruschează, spunându-i ”Mișcă-te moșule!”, dar multe dintre postările lui sunt umoristice, ironice la adresa guvernului.