Al treilea clopotel la Scoala de Afaceri GSK
Editia din acest an se va desfasura in doua sesiuni de prezentari (4-15 iulie si 1-12 august 2005), cu cate 25 de participanti fiecare. Urmand traditia acestei scoli, cursurile vor consta in prezentari interactive si exercitii practice sustinute de profesionisti din echipa GlaxoSmithKline. Domeniile in care vor fi pregatiti cei 50 de participanti acopera principalele arii de activitate ale unei companii: marketing, vanzari, finante, resurse umane, comunicare si relatii publice, productie si dezvoltare organizationala.
Baza de selectie a cuprins 197 de aplicanti proveniti din 27 de universitati, din 12 orase. Participantii din acest an provin, in cea mai mare parte, de la universitatile din Bucuresti (66%) si Cluj Napoca (14%), dar si din alte orase, precum Brasov, Constanta, Iasi, Suceava si Oradea. Cea mai mare parte a studentilor admisi sunt absolventi ai facultatilor cu profil economic (50%), urmati de cei de la facultatile de medicina si farmacie (20%) si de la cele cu profil sociologic (16%).
La selectia finala au participat 126 de studenti. Aceasta s-a efectuat prin intermediul unui Centru de Evaluare condus de reprezentantii GSK si de o echipa a unei firme de consultanta in domeniul resurselor umane. Evaluarea aplicantilor a urmarit si aspecte precum implicarea in proiecte extracurriculare sau nivelul de conformitate cu standardele GSK.
Cei 50 de participanti au varsta cuprinsa intre 22 si 25 de ani, iar mediile lor de absolvire sunt peste 8. In grupul studentilor la Scoala de Afaceri GSK sunt 18 baieti si 32 de fete.
In urma evaluarii care a avut loc dupa finalizarea cursurilor editiei 2003, doua studente ale Scolii de Afaceri GSK fac parte acum din echipa GlaxoSmithKline in Romania. De asemenea, au mai fost angajati doi studenti ai editiei 2004.
Scoala de Afaceri GSK este inclusa in programele “GSK pentru Excelenta”, care mai cuprind un curs de antreprenoriat pentru viitorii farmacisti.
Proiectul s-a nascut in Romania si, datorita succesului sau, este foarte probabil sa fie preluat si de alte companii GSK din lume.
“Suntem nerabdatori sa ne intalnim cu o noua generatie de studenti proaspat absolventi si ne dorim ca experienta Scolii de Afaceri GSK sa le fie benefica si sa le ofere o perspectiva mai clara asupra alegerilor posibile la inceput de cariera”, a declarat Liana Rusu, Director de Comunicare al GlaxoSmithKline Romania.
Corneliu Aurelian Lazurca, absolvent al Facultatii de Management din cadrul Universitatii “Emanuel” din Oradea, nu este la prima intalnire cu munca. Lucreaza de la 17 ani. A facut de toate: curatenie, ingrijirea copiilor, traduceri, constructii, vanzari. “Acum lucrez in consultanta si castig 30 de euro pe ora. Stiu asadar ca nu e usor sa castigi bani si nu mi-e indiferent cum. Am venit la Scoala de Afaceri GSK pentru ca vreau sa invat si sa aplic mai departe cele mai bune practici de business”.
Claudia Dogaru – Organisational Development Manager GSK si manager al proiectului Scoala de Afaceri GSK: “Cea de-a treia editie a Scolii de Afaceri GSK consolideaza o traditie. Toti am cautat un raspuns la intrebarea <
Alina Carmen Trandafir – absolventa a Facultatii de Contabilitate si Informatica de Gestiune, din cadrul ASE Bucuresti: “Consider ca, pe langa teorie, am nevoie si de experienta profesionala. Oricare va fi angajatorul meu, cu siguranta imi va prinde bine aceasta perioada de initiere in business. Sunt foarte curioasa cum vor decurge cursurile”.