Alergăm pentru educație. Împreună schimbăm România!
Cel mai tânăr speaker profesionist din România, Paul Ardeleanu, va alerga câte 21 km în fiecare dintre cele 50 de orașe ale țării selectate și introduse în traseul proiectului, după care va susține câte un seminar în care se va concentra asupra promovării educației nonformale în școli, licee și universități, pe de o parte, și asupra semnalării importanței descoperirii timpurii a principiilor dezvoltării personale, pe de altă parte.
Startul proiectului va fi luat pe 1 mai 2014 din București și își va găsi finalul pe 19 iunie 2014 tot în Capitală. Astfel, orașele prin care Paul Ardeleanu va alerga sunt următoarele:
Punctul de închidere a proiectului va fi marcat, pe data de 7.07.2014, de un seminar de ample dimensiuni, desfășurat la Sala Palatului, în București, reunind vorbitori de înaltă talie precum Călin Donca, Lorand Soares Szasz și Paul Ardeleanu, cel care a inspirat existența proiectului de față.