Angela Filote: România nu-şi permite să aibă costuri scăzute ale forţei de muncă
"Dacă ne uităm la principalele motive pentru care sunt atrași investitorii, cel puțin în ceea ce privește studiile noastre, între aceste motive se numără costul relativ scăzut. Bineînțeles și așezarea geografică, apartenența la UE și resursele energetice. Printre aceste motive, am o problemă în legătură cu costul scăzut. Nu cred că România își permite să aibă ca principal avantaj costul scăzut, nu cred că e corect pentru români. În România trăiesc unii dintre cei mai săraci oameni din Europa. Este al doilea stat în această privință în UE. Salariile sunt mici, oamenii muncesc din greu și speră să fie plătiți mai bine pentru munca lor", a declarat Angela Filote.
Aceasta a subliniat că va trebui să existe o creștere a salariilor, însă bazată pe competitivitate.
"Va trebui să vedem o creştere a salariilor, dar bazată pe competitivitate şi trebuie să vedem investiţii în sectoarele cu tehnologiile medii şi ridicate, pentru că acolo există potenţial, există un segment de forţă de muncă cu educaţie ridicată în România. Climatul investiţional pe ansamblu este bun în România, bineînţeles că pot fi făcute mai multe în mediul de afaceri, dar cred că a venit timpul ca ţară să facă mişcarea de la un stat cu costuri scăzute la una cu forţă de muncă şi produse cu valoare adăugată medie şi mare", i-a transmis Filote
Potrivit acesteia, la nivelul UE, cercetarea, dezvoltarea și inovarea pot fi "motorul schimbării în competitivitatea pe care o căutăm în Europa".
"La nivelul UE, vedem cercetarea, dezoltarea şi inovarea ca motorul schimbării în competitivitatea pe care o căutăm în Europa. Lipsa competitivităţii nu este o problemă doar în România, am identificat-o în toată Uniunea Europeană, dar bineînţeles, România, venind mai de departe în urmă, are o problemă mai mare decât alte state", a atras atenţia Filote.
Ea consideră că provocarea pentru autorităţi este să găsească un model prin care România să fie capabilă să majoreze progresiv salariile şi costurile forţei de muncă, fără să piardă din atractivitatea pentru investitorii străini.
"Asta înseamnă că salariile trebuie să fie majorate responsabil, în linie cu productivitatea, că România trebuie să se axeze pe politici structurale care să ducă la îmbunătăţirea productivităţii, cu scopul de a restabili competitivitatea. Restabilirea competitivităţii este următorul obiectiv pe termen mediu, cel puţin potrivit estimărilor noastre", a mai spus şeful reprezentanţei CE în România.