ANIS: Lipsa de specialişti software blochează dezvoltarea industriei
Numărul absolvenţilor de la specializările cu profil tehnic este prea mic în comparaţie cu cererea de pe piaţă, iar competenţele lor sunt limitate la ceea ce pot asimila în timpul cursurilor universitare, se mai arată în raport. "Companiile anunţă constant intenţii de angajare pentru perioade scurte spre medii (1-3 ani). Dacă luăm în considerare doar aceste anunţuri publice, estimările pentru anul viitor, de exemplu, depăşesc 5.000 de noi poziţii deschise, doar în companiile mari. Foarte probabil ca numărul final să se apropie de 9.000-10.000", a declarat Valerica Dragomir, director executiv ANIS.
Numărul anual de absolvenţi de la specializările tehnice nu depăşeşte 7.000, cu o rată de absorbţie pe piaţa muncii de 100%. "În aceste condiţii, sistemul de educaţie superioară tehnică nu este în măsură să acopere cererea, iar companiile compensează prin atragerea de angajaţi cu calificări diferite şi complementare cu cele tehnice", se mai arată în comunicatul ANIS.
Modalităţile prin care industria încearcă să compenseze decalajul între cerere şi oferta sunt dintre cele mai variate – de la programe de stagii, la burse, programe de pregătire interne, şcoli de vară, evenimente şi competiţii de codare, precum şi programe de training de durată scurtă care au ca obiectiv să pregătească angajaţi pentru poziţii entry-level. România are un număr de 120.000 de specialişti în domeniul IT şi necesarul de angajaţi al companiilor de software şi al departamentelor IT ale firmelor din alte domenii de activitate va creşte la 300.000 la nivelul anului 2020.
Cifra de afaceri a industriei este generată în continuare în mare parte de zona de servicii. Anul trecut, industria de software şi servicii IT a înregistrat venituri de 2,42 miliarde de euro, în creştere cu 13% faţă de 2013. Pentru 2015 se prognozează încasări mai mari cu 14%, până la 2,749 miliarde euro. ANIS a fost înfiinţată în 1998 şi are peste 120 de membri, care includ companii cu capital românesc sau străin.