Antreprenoriatul în viziunea tinerilor. Ce contează cel mai mult pentru succesul în afaceri
De asemenea, cele mai importante trei calităţi pentru un antreprenor de succes sunt viziunea (58%), motivaţia (53%) şi pasiunea (45%), a mai rezultat din studiul realizat de EY în parteneriat cu ASE.. Sondajul a fost făcut pe un eşantion de 765 de studenţi în an terminal la facultăţi economice.
Răspunsurile date de aceşti studenţi arată că tinerii consideră că ideea şi viziunea antreprenorială, combinate cu o motivaţie puternică pentru a reuşi, alături de pasiunea pentru ideea de afaceri sunt în ADN-ul unui antreprenor de succes.
„Dacă la ediţia ediţia de anul trecut a studiului observat vizibilitatea crescută în mass-media a poveştilor de succes, în 2015, nu doar că antreprenoriatul este un subiect de discuţie foarte efervescent, dar în fiecare săptămână se anunţă noi şi noi iniţiative cu focus pe acest subiect, de la huburi, la evenimente de pitching sau networking, la tranzacţii care implică startup-uri în tehnologie”, a declarat Mihaela Matei, coordonatoarea studiului EY Barometrul Antreprenoriatului românesc.
Motivaţia tinerilor
Auto-împlinirea prin punerea în practică a propriilor idei (52%), dar şi independenţa faţă de angajator (26%) sunt primele motive pe care le aleg tinerii când vine vorba de deschiderea unei afaceri. Doar 13% dintre studenţi şi-ar deschide un business propriu pentru suplimentarea veniturlor, în timp ce 9% ar face asta pentru a se bucura de o mai bună compatibilitate între timp liber, carieră
şi familie.
Creierul uman s-a digitalizat: Nu ne putem concentra nici cât un pește
Mai bine de jumătate dintre respondenţi (56%) consideră oportună începerea unei afaceri după acumularea de experienţă în muncă, în timp ce 39% sunt de acord că debutul în business trebuie realizat imediat după terminarea facultăţii sau în timpul acesteia. Faptul că aproape patru din zece studenţi văd ca fiind oportun un asemenea pas arată o deschidere mare către antreprenoriat şi faptul că studenţii se simt pregătiţi pentru acest pas din punct de vedere al abilităţilor necesare.
Modele de urmat
Cum astfel de idei nu vin fără a fi inspirate de alţi oameni, antreprenorul roman cu cea mai mare notorietate printre studenţi o are este Ion Ţiriac, acesta primind cele mai multe menţiuni în studiu (92). Pe locul doi, în minţile tinerilor de află Marius Ghenea, cu 38 de voturi, urmat de Dragoş Anastasiu (32 voturi) şi de Camelia Şucu (31 de menţiuni).
Întrebaţi ce antreprenor străin le vine prima oară în minte, Bill Gates a primit 157 de menţiuni, pe locul 2 fiind Steve Jobs, cu 85 de voturi. Mark Zuckerberg şi Donald Trump au 32 şi respectiv 31 de voturi de la studenţii români.