Ar putea cumpăra înapoi de la clienți unele mașini cu probleme
Cei de la Volkswagen vor efectua propriile teste în cazul autoturismelor cu probleme, iar, dacă nivelul emisiilor de CO2 va fi mai mare decât cel declarat cu peste 10%, proprietarii vor primi ocazia de a renunța la mașinile cumpărate.
"Trebuie să luăm în considerare faptul că este posibil ca oamenii să își dorească să renunțe la masini. După ce vom avea rezultatele testelor, am putea avea clienți care vor spune: Vreau să vă dau mașina înapoi, pentru că mi-ați oferit date greșite", a precizat un purtător de cuvânt al Volkswagen.
Nu se știe deocamdată ce sumă le va oferi compania germană celor care vor dori să renunțe la autoturismele cu probleme, însă se estimează că nu se va depăși nivelul pieței.
43.000 de mașini comercializate sub mărcile Grupului Volkswagen ar avea un nivel de emisii al CO2 mult mai mare decât cel declarat oficial și ar fi cele vizate de această măsură. Acestea sunt însă doar ultima parte a scandalului uriaș în care este implicată compania germană.