Banii și consecința lor asupra dezvoltării personale. De ce oamenii uită de integritate atunci când intervin beneficiile financiare

Conform The Economic Times, Bill Gates are o valoare estimată la 86 de miliarde de dolari, fiind unul dintre cei mai bogați oameni din lume. Totuși, dacă luăm în calcul venitul pe an, e posibil ca altcineva să îl depășească. Acest titlu se duce probabil la un manager de fonduri. De exemplu, Ray Dalio, administrează companiile Bridgewater Associates de 120 de miliarde de dolari și anul trecut a câștigat 3 miliarde de dolari ca și câștig personal, potrivit Forbes. În concluzie, dacă succesul înseamnă atât cea mai mare valoare netă cât și cel mai mare salariu plătit în fiecare an, atunci nici Bill Gates, nici Ray Dalio nu au succes. De ce? Pentru că obținerea celui mai mare venit anual este un succes numai dacă banii sunt câștigați în fiecare an.

De ce oamenii uită de integritate când vine vorba de bani?

Ești prieten de ani de zile cu un om și când apare o oportunitate pentru el să câștige mai mult ca tine îți întoarce spatele de parcă v-ați fi cunoscut acum 5 minute în tramvai. Împărtășești aceleași interese, valori și proiecte cu cineva și dintr-o dată găsește un motiv de ochii lumii să schimbe macazul fără ca măcar să te anunțe de intenția de plecare. Trăiești ani de zile sub același acoperiș cu un om și dintr-o dată îți lasă un bilet de adio. Toate aceste cazuri, mai ales dacă se referă la oameni educați, au ca numitor comun confuzia pe care o simţim în procesul de maturizare.

Iată si explicația mai detaliată pe care a găsit-o Andy Szekely,antreprenor, autor și speaker profesionist cu o experiență de 20 de ani în educația oamenilor maturi:

La majoritatea oamenilor interesați de dezvoltare personală, vine un moment în care ajung pe treptele superioare ale piramidei lui Maslow. Această piramidă este foarte utilizată în psihologia motivației. Maslow spune că oamenii sunt înclinați să își satisfacă mai întâi nevoile de bază (hrană, adăpost) și apoi se orientează treptat spre satisfacerea celor de nivel ”superior”, cum ar fi dezvoltarea personală sau creșterea spirituală.

Ca să explic și sintagma din titlu ”totul până la bani”, mă voi referi la nevoile de ordin superior. Mai exact creștere personală și spirituală. Simplu spus, în ziua de astăzi nu prea mai avem nevoi de bază acute. Orice om cu o educație medie își poate asigura traiul zilnic dacă vrea să muncească. Problema apare însă când vrem ”mai mult”. Ce inseamnă să vrei mai mult ? Mai mult înseamnă de regulă AMBIȚIE.

Reclamele TV, ziarele, filmele și programele de știri, vedetismele din show-biz și politica ne transmit prin toate mijloacele că a fi mai bun, mai mare, mai tare, mai bogat sau mai frumos decât ceilalți e un lucru bun. În consecință, începem să credem că a avea ceva mai mult, mai bun, mai frumos sau mai special decât ceilalți este o virtute.

Ce rol joacă banii în toate astea?

Banii sunt cea mai la îndemână măsurătoare a lui ”mai mult”, ”mai bine”, ”mai frumos” ori ”mai special”. În consecință, dacă îmi alimentez ambiția de creștere cu aceste modele și îmi măsor această creștere în bani, este foarte simplu să devin obsedat de evoluția mea financiară și dezinteresat de succesul celorlalți.

Mai mult, când succesul lor pare să îl împiedice pe al meu, voi fi foarte înclinat să mă descotorosesc de aceste ”elemente” perturbatoare care de fapt mă împiedică să îmi ating scopurile.. Cu această atitudine mă voi transforma într-un pachiderm social care calcă în copite straturile cu flori ale vecinilor în drumul său triumfal către adăpătoarea din spatele curții. Voi ajunge să repet senin și cu ”destulă detașare” o celebră replică de film: ”It’s nothing personal… just business…” Consecința?

În afară de ”pagubele colaterale” pe care astfel de oameni le lasă în urma lor ca pe nişte victime inerte întinse pe caldarâm, există o consecință emoțională pe care eu bănuiesc că ei înșiși o trăiesc. Este vorba de conflictul între ambiția personală satisfăcută și nevoia de emancipare spirituală, nesatisfăcută. Așa apare conflictul interior de care vorbeam mai sus: între ambiție și contribuție, între nevoia naturală de creștere și cea la fel de naturală de servire.

Când oamenii se concentreză prea mult pe ei înșiși ajung să nu le mai pese de ceilalți

În realitate, însă, suntem umani tocmai pentru că ne pasă de ceilalți iar această nevoie se va manifesta în același individ care inițial a fost orbit de propria-i ambiție (dacă persoana respectivă evoluează). Un astfel de conflict interior este, după opinia mea, cea mai dificilă încercare prin care poate trece un om care vrea într-adevăr să se maturizeze. Este foarte ușor să îți găsești scuze și avocați ai propriei cauze pentru a-ți justifica ambițiile și a ignora ideea de servire (implicit să te opreşti din evoluţie). Un număr uriaș de oameni fac exact asta. Clasa politică este probabil cel mai bun exemplu! Un alt exemplu e dat de unii oameni de afaceri care se complac la nivelul ambiției acumulând tot mai mult și nedăruind mai nimic. Ca mai apoi să constate în final că se simt nefericiți și singuri. Ei continuă însă să fie prea ocupați cu creșterea business-ului propriu ca să mai dea atenție sentimentului de neîmplinire care îi cuprinde. E păcat. E păcat mai ales prin prisma beneficiilor pe care le-ar putea face lumii din jur concentrăndu-se și pe contribuție, nu doar pe creștere. În acel moment începe să dispară prioritatea ”muncesc pentru banii mei” și apare o altă prioritate: ”creez pentru binele comunității și al meu personal”. ”Mai mult pentru mine” devine ”mai mult pentru noi’‘.

Astfel echilibrul dintre mine și noi, fie el măsurat în bani sau nu, este cea mai bună sursă de pace interioară. Nu vreau să par exagerat de filosofic în explicații, așa că mă rezum pe final să îți dau o sugestie. Evaluează-ți propriile reacții atunci când ești pus în fața oportunităților financiare grase. Nu întoarce spatele. Ia decizia și apoi comunic-o astfel încât să îi dai și celuilalt posibilitatea să se replieze.