Biriș confirmă existența proiectului de modificare a Codului Fiscal
Gabriel Biriş susţine că proiectul a fost redactat cu scopul de a simplifica sistemul contribuțiilor sociale şi că dacă ar fi aprobat, niciun salariat și niciun angajator nu ar avea de plătit niciun leu în plus, ci dimpotrivă, ar plăti mai puțin prin efectul plafonării.
“Am văzut că există critici, că s-ar mări cotele de contribuții, dar acest proiect nu este despre majorări de taxe", a declarat secretarul de stat pentru Calea Europeană.
În aprilie, secretarul de stat Gabriel Biriş s-a aflat în mijlocul unui alt scandal, pornit de la Panama Papers. El era acuzat de incompatibilitate între funcţia lui de responsabil al ţării cu fiscalitatea şi trecutul lui din mediul privat, în care a mijlocit afaceri prin offshore, în calitate de avocat fiscalist.
Actualizare: Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gabriel Biriş, şi-a depus demisia după scandalul modificărilor Codului Fiscal. Demisia a ajuns la cancelaria prim-ministrului în această dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu.