BRD donează 200.000 EUR pentru integrarea copiilor abandonaţi
„Acum exact 15 ani inauguram prima casă de tip familial din România. Dorim ca în următorii ani, cei 9000 de copii instituţionalizaţi din România să poată avea o familie. Obiectivul nostru este ca până în anul 2020 să nu mai existe copii instituţionalizaţi în România”, a declarat Ştefan Dărăbuş, directorul naţional al HHC România.
În acest an, banca sprijină programele fundaţiei Homes and Hopes for Children (HHC) România din Baia Mare printr-o donaţie de 200.000 EUR. Fundaţia Homes and Hopes for Children România are ca misiune integrarea copiilor abandonaţi şi înlocuirea sistemului instituțional de protecție a copilului cu un sistem bazat pe conceptul familial. Ea va fi in 2014 beneficiarul unic al fondurilor donate de BRD şi angajaţii săi.
Programul de donaţii salariale al BRD a debutat în anul 2008, obiectivul său fiind acela de a crea un mecanism care să le permită salariaţilor să se implice în proiecte sociale prin donaţii regulate. Suma colectată anual de la cei 1.500 de angajaţi este dublată de bancă şi investită în programe sociale; de-a lungul celor 6 ani de când există programul, banca şi salariaţii săi au donat peste 600.000 de euro.
„Le mulţumesc celor peste 1.500 de colegi care participă la program. Acest proiect demonstrează forţa echipei noastre, pentru că donarea unor sume individuale nu poate niciodată schimba viaţa unui individ. Efortul nostru colectiv a făcut diferenţa pentru peste 4.000 de copii şi tineri”, a spus Philippe Lhotte, Preşedintele-Director General al BRD.
„Salut gestul dumneavoastră. Sunt alături de HHC România de 5 ani şi mi-am asumat misiunea fundaţiei, aceea de a face lumea mai bună. Ştiu sigur că, în orice caz, muzica ne face pe toţi mai buni”, a spus ambasadorul HHC România, violonistul Alexandru Tomescu, prezent la eveniment.
Seara a fost încheiată cu un concert susţinut de orchestra „Violoncellissimo”, condusă de maestrul Marin Cazacu.