Buna Vestire 2017. Tradiții, superstiții, obiceiuri. De ce i se mai spune și Ziua Cucului
Buna Vestire 2017. Sărbătoarea este legată de vestea adusă de Arhanghelul Gavriil Fecioarei din Nazaret, când i se închină cu cuvintele "Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei" (Luca 1, 28). Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Luca arată cum Arhanghelul Gavriil a fost trimis către Fecioara Maria din Nazaret pentru a-i vesti că a fost aleasa de Dumnezeu să aducă în lume pe Fiul Său, spre mântuirea oamenilor (Luca 1, 26-38).
După o viețuire de 12 ani în templul din Ierusalim, Fecioara Maria a fost încredințată unui bătrân drept numit Iosif, sub rânduiala însoțirii, scriu cei de la Agerpres.
Buna Vestire 2017. În biserica Domnului din Ierusalim, Sfânta Fecioară nu mai avea îngăduința să stea după ce împlinise vârsta la care celelalte fecioare părăseau locuința sfântă și se măritau. Însă, la cererea preoților și arhiereilor de a părăsi templul și de a intra în rânduiala știută, Maria a răspuns că din scutece este dată lui Dumnezeu de părinți și Lui I-a făgăduit să-și păzească feciorie în veci. Deci, nu este cu putință să fie măritată cu om, nici nu poate fi silită spre nuntă, fiind fecioară a lui Dumnezeu Cel fără de moarte.
Buna Vestire 2017 este cunoscută și sub denumirea de Blagoveștenie sau Ziua Cucului. Tradiţia spune că, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul. În Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, deoarece se consideră că puii ar putea ieşi cu două capete şi patru picioare, informează Mediafax.
În anumite zone, pentru a avea roade bogate, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă. Tot atunci, gospodinele din Maramureş adună lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curţi şi le dau foc. Acest ritual este cunoscut drept Noaptea focurilor şi este practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.
De Buna Vestire 2017 este dezlegare la peşte, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă. Străbunii credeau că pescarii nu au voie de Buna Vestire să arunce mamaligă în apă, pentru că mor peştii.
Ziua de Buna Vestire este cunoscută şi ca Ziua Cucului, deoarece cucul începe să cânte şi astfel anunţă sosirea efectivă a primăverii. De asemenea, în anumite părţi, oamenii numără de câte ori a cântat cucul pentru a şti câţi ani va mai trăi. În plus, în alte zone ale ţării, se obişnuieşte ca fetele de măritat şi flăcăii să întrebe cucul când se vor căsători. Dacă nu se auzea, înseamnă că va urma o căsătorie în acel an.De asemenea, în această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.