Burse pentru viitorii profesori de la clasele cu predare în germană
În premieră, Fundația Michael Schmidt a acordat și o bursă individuală unei studente care va urma un master de limba germană în cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Scopul burselor este de a-i sprijini pe cei care vor să devină dascăli pentru clasele cu predare în limba germană, iar valoarea lor depășește 5000 euro. Fundația Michael Schmidt s-a implicat activ în sprijinirea învățământului în limba germană, încă din 2013, prin lansarea programului Deutsch hat Klasse, în cadrul căruia acordă burse de studiu și furnizează materiale didactice pentru clasele cu predare în limba germană.
La nivel național, potrivit statisticilor oficiale, în grădiniţele şi şcolile din România sunt înscrişi 23.156 copii care învaţă în limba germană, însă numărul profesorilor este mic, în comparație cu necesarul.